Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a cerut luni părților implicate în războiul din Yemen să își retragă trupele din portul principal din țară și din alte două porturi mai mici ,,fără alte întârzieri”, relatează Euronews.

Port maritimFoto: Captura YouTube

Reprezentanții celor două grupări aflate în război s-au întâlnit pe o navă în Marea Roșie ieri într-o tentativă ONU de a implementa acordul de retragere a trupelor creat în decembrie în Suedia.

,,Ambele părți și-au resusținut angajamentul față de implementarea aspectelor ce țin de Hodeidah din acordul de la Stockholm”, a spus Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU.

Părțile aflate în război au convenit să își retragă trupele până pe 7 ianuarie în încercarea de a evita un conflict deschis în Hodeidah, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Șiiții houthi, sprijiniți de Iran, și guvernul sprijinit de forțele saudite nu au căzut de acord cu privire la cine ar trebui să controleze orașul și porturile.

O coaliție arabă a suniților musulmani condusă de Arabia Saudită și de Emiratele Arabe Unite a intervenit în Yemen în 2015 și a încercat să reinstaleze guvernul condus de Abd-Raddu Mansour Hadi după ce acesta a fost înlăturat de la putere în capitala Sanaa de șiiții houthi în 2014.

Un armistițiu a fost prezervat în Hodeidah, însă tot mai multe conflicte au fost înregistrate în ultimele săptămâni. Violențele continuă în alte părți ale țării și nu sunt supuse negocierilor conduse de ONU.

Consiliul i-a cerut emisarului Martin Griffiths ,,să continue să îi informeze în detaliu cu privire la evoluția evenimentelor pentru a putea lua în considerare acțiuni viitoare, necesare pentru stabilirea unui armistițiu politic.”