Dacă credeţi că Europa este acum într-o situaţie tensionată, staţi să vedeţi ce va fi când se va confrunta cu o nouă cursă a înarmării. Asta este ceea ce ne aşteaptă după decizia din weekend a SUA şi Rusiei de a-şi suspenda participarea la tratatul Forţelor nucleare cu rază medie de acţiune (INF), potrivit The Times, citat de Rador.

Una din cele trei baterii cu interceptoare de la DeveseluFoto: Hotnews

Acest acord datează dintr-o epocă în care Uniunea Sovietică se bucura de o temută superioritate militară în Europa. Un atac al Pactului de la Varşovia ar fi pus SUA în faţa unei alegeri sumbre - să accepte înfrângerea sau să opteze pentru calea nucleară. Aceasta a fost ideea care a stat în spatele deciziei de desfăşurare a rachetelor de croazieră cu rază medie de acţiune şi Pershing, în anii 1980, în Marea Britanie, Germania de Vest şi alte state. În timpul lui Mihail Gorbaciov, URSS a renunţat la cursa înarmării şi a semnat tratatul INF în 1987. Peste 2.600 de rachete au fost distruse de ambele părţi. Ca urmare a sporit siguranţa noastră a tuturor.

Acea lume s-a schimbat. China este acum singurul adversar serios al SUA. Rusia poate ameninţa ţări europene individuale, în special pe cele asupra cărora are influenţă, ca Ucraina. A ajutat în masacrul lansat de regimul sirian. Dar nu este un adversar pe potriva unui NATO unit. Rusia cheltuieşte doar puţin mai mult pentru apărare decât Marea Britanie (şi o zecime din suma alocată de SUA). Să zicem că salariile mici şi terenurile şi materialele ieftine se traduc printr-un randament mai mare al rublei pentru Rusia. Dar spectaculoasele rachete hipersonice, torpilele nucleare şi alte arme din epoca spaţială anunţate cu atâta orgoliu de Vladimir Putin sunt sortite a instila mândrie şi a demonstra existenţa unui scop, nu a lupta în războaie reale. Acestea există pentru a-i asigura pe ruşi că ţara lor continuă să fie o superputere, în pofida economiei sale stagnante, bazate pe materii prime, a infrastructurii jenante, a serviciilor publice jalnice şi populaţiei în declin.

Cea mai eficientă tactică a Kremlinului este de departe aţâţarea dezbinării dintre şi din ţările occidentale. Acţiunile acestora îi înlesnesc această tactică. Administraţia Bush a târât aliaţii europeni într-un război dezastruos în Irak. Administraţia Obama a sacrificat interesele lor prin urmărirea unei "resetări" naive a relaţiilor cu Rusia. Donald Trump crede că alianţele sunt pentru cretini şi preferă să se bată pe burtă cu dictatorii. La rândul lor, în cea mai mare parte europenii se zgârcesc la cheltuielile militare şi ignoră cu nepăsare preocupările americanilor legat de afacerile pe care ei le fac cu China, Iranul şi Rusia.

Din punctul de vedere american, motivele pentru denunţarea tratatului INF abundă. Din 2008 Rusia dezvoltă o nouă rachetă de croazieră cu lansare de la sol care încalcă regulile acordului. Spionii au dat alarma, dar, tipic, administraţia Obama s-a ferit să tragă la răspundere public Kremlinul. Casa Albă a lui Trump abia aştepta să facă asta, în primul rând din cauză că vrea să dezvolte propriile sale rachete - pentru a fi desfăşurate nu în Europa, ci în Asia, unde ar putea ajuta la descurajarea dominaţiei regionale în creştere a Chinei.

Şi Rusia s-a săturat de tratat. Avioanele şi navele sale învechite fac ca rachetele bazate la sol să fie atrăgătoare, iar interdicţia împovărătoare. Tratatul nu a împiedicat amplasarea tehnologiei rachetelor anti-balistice americane în Polonia şi România. Aceasta are un efect redus asupra potenţei elementului de intimidare nuclear rusesc (interceptorii sunt îndreptaţi spre o viitoare ameninţare iraniană). Dar Kremlinul detestă din principiu prezenţa armamentului occidental de înaltă tehnologie în fostul său imperiu.

Anularea tratatului INF ar putea anunţa o nouă cursă a înarmării în trei, între SUA, Rusia şi China, pentru armele mai mari - rachetele balistice intercontinentale fundamentale pentru intimidarea nucleară. Ultima piesă care mai rămâne din vechiul regim de control al armelor este acordul New Start care expiră în 2021. Administraţia Trump nu pare să fie interesată de prelungirea acestuia. Consilierul pentru securitate naţională John Bolton pare a vedea toate acordurile internaţionale ca indicii de slăbiciune.

Dar în logica bizară a descurajării nucleare, superioritatea copleşitoare a unei părţi poate duce la o creştere a probabilităţii unui război, nu la o diminuare. Ţările mai slabe încep să se teamă că ar putea fi victime ale unei "atac preventiv": degetele se apropie de trăgaci şi pericolul unui război apocaliptic declanşat accidental sau dintr-o neînţelegere creşte. Am scăpat la limită de aceste coşmaruri nucleare în timpul războiului rece. S-ar putea să nu mai avem la fel de mult noroc data viitoare.

Sfârşitul tratatului INF ne lasă pe noi cei din Europa extrem de expuşi. Rusia a desfăşurat deja rachetele sale cu rază scurtă de acţiune capabile să transporte încărcături nucleare, care pot lovi Berlinul. Acum, regimul Putin poate dezvolta mai multe arme noi care ar ajunge cu greu în SUA dar ameninţă direct cea mai mare parte a Europei.

Probabil că ameninţarea ne va curba şira spinării, nu o va îndrepta. Opinia publică din mare parte a Europei este oricum anti-nucleară şi anti-americană. Orice încercare a SUA de a-şi desfăşura noile rachete nucleare pentru contracararea celor ruseşti riscă o revenire a certurilor care generează discordie, din anii 1980. Dispreţul SUA faţă de pacifismul european se va amplifica. La fel şi neîncrederea europeană în militarismul american iresponsabil. Prăpastia dintre "vechea Europă" complezentă şi statele iritate de pe linia frontului din est va creşte. Ce se întâmplă dacă Polonia va dori instalarea de arme nucleare americane pe teritoriul său, iar Germania va obiecta?

Putem evita această dispută. Noile rachete ale Rusiei nu trebuie neapărat să schimbe echilibrul militar în Europa. Tehnologia superioară a senzorilor şi sistemelor de supraveghere ne spune ce are de gând Rusia cu acestea. Putem folosi superioritatea NATO în aer şi pe mare, în loc să ne propunem să ajungem la paritate cu rachetele ruse la sol. Ar trebui să ne ocupăm de eliminarea diferenţelor militare cele mai relevante, precum punctele de gâtuire din infrastructură şi obstacolele birocratice care fac ca transportul forţelor armate prin Europa să dureze săptămâni.

Superioritatea reală a Rusiei constă în arsenalul ei non-militar: atacurile cibernetice, dezinformarea, banii murdari, campaniile de influenţare, folosirea exporturilor energetice, subversiunea - şi metodele de învrăjbire pentru a-şi impune dominaţia. Este posibil ca ciorovăielile pentru armele nucleare să fie mai mortale pentru securitatea noastră decât armele în sine.

The Times, citat de Rador.