Ministerul Apărării din Israel a anunțat ieri că proiectul construcției unui gard de șase metri înălțime în jurul orașului Gaza a intrat în faza finală, informează Times of Israel.

Israel GazaFoto: Agerpres/AP

Bariera se va întinde pe 65 km în jurul enclavei și va fi construită deasupra zidului subteran de beton construit în jurul orașului Gaza pentru a bloca atacurile teroriste.

Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, susține că barierele sunt necesare ,,pentru a preveni infiltrarea teroriștilor pe teritoriul nostru”.

Gardul va fi conectat la bariera construită recent la nord de Gaza, susține Ministerul Apărării.

Proiectul din Gaza va fi finalizat până la sfârșitul anului 2019, potrivit armatei israeliene.

,,Vineri am început să lucrăm la componenta finală din proiectul barierei de la granița cu Fâșia Gaza. Obstacolul este unic și conceput special pentru a proteja împotriva amenințărilor din partea Fâșiei (Gaza) și pentru a oferi soluție mai bună în prevenirea infiltrărilor pe teritoriu israelian”, a declarat conducătorul proiectului, generalul în rezervă Eran Ofir.

Noul zid va cântări aproximativ 20 000 de tone și va fi echipat cu senzori și cu alte componente de securitate modernă.

În 2016, Israelul a început construirea unei noi bariere în jurul orașului Gaza după ce Hamas a folosit în războiul din 2014 atacuri subterane împotriva trupelor israeliene.