Statele Unite au îndemnat vineri noul guvern libanez să se asigure că miniştrii proveniţi din rândurile Hezbollah nu alocă resurse publice în folosul mişcării şiite, relatează AFP citat de Agerpres.

Seful Seful Hezbollah, Hassan NasrallahFoto: Reuters

Hezbollah, aliat al Iranului - inamicul numărul unu al Washingtonului în regiune -, a obţinut printre altele Ministerul Sănătăţii care colaborează cu organizaţii internaţionale şi donatori străini.

"Suntem îngrijoraţi să vedem că Hezbollah, considerat o organizaţie teroristă de către Statele Unite, va continua să ocupe funcţii ministeriale, în special cea de ministru al sănătăţii publice", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Palladino, într-un comunicat.

"Lansăm un apel noului guvern să se asigure că resursele şi serviciile acestor ministere nu sunt utilizate în folosul Hezbollah", a adăugat el.

Statele Unite au salutat, totuşi, formarea guvernului condus de premierul Saad Hariri, după mai multe de opt luni de negocieri intense. "Felicităm liderii libanezi pentru că au ştiut să lucreze împreună pentru a depăşi obstacolele politice", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Diplomaţia americană a adăugat că doreşte să lucreze cu noua echipă la întărirea relaţiilor bilaterale, cu ocazia vizitei secretarului de stat Mike Pompeo în Liban, la o dată care urmează să fie stabilită.