Guvernul columbian şi-a intensificat lupta împotriva Armatei de Eliberare Naţională (ELN), oferind recompense de până la 1,3 milioane de dolari pentru orice informaţie conducând la localizarea şefilor acestei gherile care a revendicat atentatul soldat cu 21 de morţi în ianuarie la Bogota, relatează AFP citat de Agerpres.

"Nu vom mai permite nicio umilire în plus din partea ELN", a avertizat preşedintele Ivan Duque în cursul unei reuniuni cu guvernatorii departamentali, organizată vineri la San Agustin (sud-vest).

Considerată ultima gherilă din Columbia, ELN a devenit inamicul numărul unu al autorităţilor după atentatul cu o maşină capcană, la 17 ianuarie, contra şcolii de poliţie din Bogota care a făcut 21 de morţi pe lângă autorul atacului, potrivit ultimului bilanţ oficial.

ELN a revendicat acest atentat ca o "operaţiune licită" în cadrul "războiului" pe care îl duce din 1964 împotriva statului.

Ca reacţie, preşedintele de dreapta Ivan Duque a pus capăt negocierilor de pace, iniţiate în 2017 de predecesorul său Juan Manuel Santos, şi face presiuni asupra guvernului cubanez ca să îi predea pe negociatorii gherilei, care aşteaptă la Havana reluarea tratativelor, suspendate din august.

Şeful statului a oferit recompense de 4 miliarde de pesos (1,3 milioane de dolari) pentru orice informaţie care permite localizarea lui Nicolas Rodriguez Bautista zis 'Gabino', Eliecer Chamorro zis 'Antonio Garcia' şi a lui Gustavo Giraldo zis 'Pablito', trei dintre principalii lideri ai ELN.

El a precizat că este vorba de a-i face "vizibili" pe comandanţii rebeliunii - dintre care mulţi se ascund în Venezuela vecină, potrivit serviciilor de informaţii militare - şi să dea o "încurajare celor care fac parte din aceste organizaţii, doresc să abandoneze lupta şi să contribuie predându-i pe şefii lor".