Întreaga situație din Venezuela depinde acum de armata țării și de cât de loială aceasta va fi regimului Maduro, a declarat marți ministrul adjunct de finanțe din Rusia, Sergei Storchak potrivit Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Probabil că vor fi probleme. Totul depinde acum de armată, de soldați, și de cât își vor respecta datoria și jurământul. Este dificil, imposibil, să vezi altfel situația”.

Pe altă parte, Storchak a spus că Rusia se așteaptă ca Venezuela să aibă probleme în a plăti ratele la împrumuturile primite de la Moscova. Rusia este un aliat vechi al Venezuelei și a acționat ca un creditor de ultimă instanță pentru Caracas, Kremlinul și compania Rosneft împrumutând Venezuela cu cel puțin 17 miliarde de dolari din 2006 și până acum.

Administrația Trump a impus luni sancțiuni extinse asupra companiei de stat Petróleos de Venezuela, menite să taie drastic exporturile de petrol către Statele Unite și să preseze regimul socialistului Nicolas Maduro să renunțe la putere.