Președintele american Donald Trump și Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților, au decis că discursul anual despre „Starea națiunii” va fi rostit de președinte în data de 5 februarie, după ce evenimentul a fost amânat din cauza blocajului guvernamental parțial, relatează Reuters, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nancy Pelosi l-a invitat pe Donald Trump să țină discursul anual în Camera Reprezentanților, în cadrul căruia sunt transmise prioritățile Administrației prezidențiale pentru anul ce urmează.

Blocajul parțial al Guvernului federal s-a încheiat vineri, după 35 de zile. Discursul era inițial programat pentru data de 29 februarie.

Președintele american Donald Trump a transmis miercuri că va trebu să își amâne discursul despre "Starea naţiunii" până după încetarea blocajul bugetar care afectează agenţiile federale și a criticat-o pe Nancy Pelosi, după ce aceasta i-a retras invitația de a susține discursul.

Pelosi a transmis atunci că s-a răzgândit și a anulat invitația din cauza blocajului bugetar care afecta agenţiile federale și peste 800.000 de angajați din sistemul federal.

"Este prerogativa ei - Voi susține discursul după ce blocajul se va încheia. Nu caut un loc alternativ pentru discursul despre Starea Națiunii pentru că nu există o alternativă care să poate concura cu istoria, tradiția și importanța Camerei Reprezentanților", afirmă Trump într-un mesaj pe Twitter.