O nouă evadare spectaculoasă a avut loc luni în Franța, după ce un comando înarmat a atacat o escortă a serviciilor penitenciare în fața unui tribunal, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Acest nou incident vine după evadarea impresionantă a recidivistului Redoine Faïd, în iulie 2018, care a antrenat o reorganizare a administrației penitenciare.

Luni, în jurul orei 07,30 GMT, trei bărbați, "puternic înarmați", potrivit procurorului Patrick Desjardins, au apărut în fața palatului de justiție din Tarascon (sud-est). În fața lor, trei agenți ai administrației penitenciare care escortau deținutul din centrul penitenciar din Béziers (sud-est).

Atacatorii au "tras în cauciucurile" mașinii administrației penitenciare, fără a răni pe nimeni, iar un "agent a fost victima loviturilor", a precizat ministrul francez al Justiției, Nicole Belloubet, într-un comunicat.

Agenții, plecați cu deținutul din Béziers, luni dimineața, "coborâseră din mașină pentru a suna la intrarea TGI (tribunalul, n.r.) când bărbații înarmați au apărut", a declarat Nicolas Burtz, de la sindicatul penitenciarelor.

Cei trei bărbați și deținutul în vârstă de 27 de ani au reușit să fugă.

Acesta era arestat preventiv din 26 septembrie 2017 "pentru furt cu mână armată, furt agravat, asociere în vederea comiterii de infracțiuni", a precizat administrația penitenciarelor.

"Modul de operare a fost foarte violent. E mult timp de când nu am mai văzut o furgonetă atacată cu arme automate. Este foarte șocant pentru agenți, care au avut reflexe foarte bune", potrivit conducerii administrației penitenciare.

Dar, potrivit lui Karim Terki, reprezentant al sindicatului CGT, "acest deținut a mai încercat să evadeze la o arestare precedentă. Administrație este foarte naivă, a făcut pe băiatul bun luni de zile pentru a încerca să evadeze din nou".

Cea mai recentă evadare spectaculoasă în Franța datează de a sfârșitul lui decembrie: un deținut a reușit să sară peste zidul închisorii din Fresnes (regiunea pariziană) din curtea interioară, cu ajutorul unor cearceafuri. Gardienii au tras asupra lui dar nu au reușit să-l oprească. Acesta este căutat în continuare.

În iulie 2018, Redoine Faïd a evadat cu ajutorul unui elicopter de sub nasul gardienilor în Réau (regiunea pariziană), cu ajutorul a doi complici, înarmați cu puști de asalt. A fost arestat în octombrie 2018.