Președintele autoproclamat al Venezuelei, Juan Guaido, a făcut apel la noi manifestații, miercuri și sâmbătă, în încercarea de a câștiga sprijinul armatei, principalul susținător al președintelui ales Nicolas Maduro, scrie AFP.

Juan GuaidoFoto: Captura YouTube

"Miercuri după amiază, începând cu ora 14, peste tot în Venezuela vom coborî pe străzi (...) pentru a cere forțelor armate să se alăture poporului și sâmbătă (facem apel la) o mare mobilizare în întreaga țară și în lume pentru a marca sprijinul Uniunii Europene și ultimatumul", a declarat duminică seara deputatul de dreapta de 35 de ani, șef al Parlamentului.

Șase țări europene (Spania, Franța, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Olanda) i-au dat sâmbătă lui Nicolas Maduro un ultimatum de opt zile pentru a convoca alegeri, cu amenințarea că îl vor recunoaște pe Juan Guaido președinte. Ultimatumul va expira duminică.

Sâmbătă, "vom sărbători această susținere inedită a întregii lumi pentru cauza noastră, dar și ținând cont de faptul că va fi înainte de expirarea ultimatului Uniunii Europene (sic), pentru a ajunge la finalul uzurpării, la un guvern de tranziție și la convocarea de alegeri libere", a spus Juan Guaido.

Până în prezent, Nicolas Maduro s-a arătat inflexibil. "Nimeni nu ne poate da nouă un ultimatum", a declarat acesta, pentru CNN Turk.

"Nu este momentul pentru frică"

Încurajat de sprijinul internațional, Juan Guaido încearcă să fisureze loialitatea armatei, esențială pentru menținerea lui Nicolas Maduro la putere din 2013.

Acesta a anunțat amnistie pentru funcționarii și militarii care acceptă să îl susțină, într-un proiect de lege pe care partizanii săi îl vor distribui în centrele de poliție și ale armatei din țară.

"Astăzi, întindem o mână (...) Soldat al Venezuelei, avem speranța în tine și în angajamentul tău față de Constituția noastră. Nu este momentul pentru frică", a declarat el.

În acest timp, Nicolas Maduro supervizează exercițiile armatei la Fort Paramacay, în nordul Venezuelei.

"Sunteți puciști sau respectați constituția voastră? (...) Niciodată trădători, întotdeauna loiali!", a spus acesta.

Încep să apară primele disensiuni în Armată

Disensiunile încep însă să apară. Atașatul militar al Venezuelei la Washington, colonelul Jose Luis Silva, a anunțat sâmbătă că nu îl mai recunoaște pe Maduro ca președinte legitim și a cerut "fraților militari" să facă același lucru.

Lista susținătorilor internaționali ai lui Guaido nu încetează să crească: după Israel, Australia a anunțat duminică recunoașterea sa ca președinte interimar.

Dar Maduro are în continuare prieteni în străinătate, începând cu Rusia, care a cerut "sfârșitul" unei "ingerințe cinice și nedisimulate în afacerile unui stat suveran".

În tabăra sa se află de asemenea China, Coreea de Nord, Nicaragua și Cuba.