Un băiețel de trei ani din Statele Unite care a supraviețuit două nopți în pădure la temperaturi sub zero grade a spus poliției și familiei că a fost ajutat de un urs prietenos în tot acest timp, scrie Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Salvatorii l-au găsit pe Casey Hathaway în tufișuri spinoase, înfrigurat și ud, joi noapte. El fusese dat dispărut marți în condiții de vreme atât de potrivnice că s-a renunțat la operațiunile de căutare.

Până la urmă ajutorul - poate real, poate imaginar, dar cu siguranță folositor - a venit din pădurile din North Carolina, un stat cunoscut pentru un număr mare de urși, notează publicația citată.

Șeriful din comitatul Craven, Chip Hughes, a declarat că băiețelul ”a spus că a avut un prieten în pădure, un urs care a stat cu el”.

Aceeași informație a fost furnizată și de mătușa lui Casey, Breanna Hathaway: ”A spus că a stat cu un urs timp de două zile. Dumnezeu i-a trimis un prieten pentru a avea grijă de el. Dumnezeu este un Dumnezeu bun. Miracolele chiar există”, a scris ea pe Facebook.

Hughes a declarat că băiețelul se juca cu alți doi copii în curtea din spate a bunicii marți, dar nu s-a și întors înăuntru cu ei. Vremea rea și temperaturile cu minime de minus 6-7 grade și faptul că micuțul nu era îmbrăcat pentru un asemenea frig, au dus la declanșarea unei operațiuni de căutare care a implicat elicoptere, drone, unități canine și scafandri, plus sute de voluntari.

Joi, vântul și ploaia au devenit atât de rele că autoritățile au cerut voluntarilor să renunțe.

”Este un supraviețuitor”, a spus șeriful, precizând că echipele de salvare au mers prin apă până la brâu pentru a ajunge la Casey. Băiețelul a scăpat cu doar câteva zgârieturi și a vrut doar apă și să meargă la mama lui, a mai spus Chip Hughes.