Australia îl recunoaște pe președintele Adunării Naționale a Venezuelei, Juan Guaido, ca președinte interimar al Venezuelei până la desfășurarea alegerilor, a declarat ministrul australian de externe luni conform AFP.

Juan GuaidoFoto: Captura YouTube

Recunoașterea lui Guaido de către Australia vine după gesturile similare ale Statelor Unite, Canadei și ale mai multor țări dinAmerica Latină care consideră nelegitim cel de-al doilea mandat prezidențial cu care Nicolas Maduro a fost investit pe 10 ianuarie.

"Australia recunoaște și sprijină pe Președintele Adunării Naționale, Juan Guaido, ca președinte interimar (...), până la desfășurarea alegerilor", a declarat ministrul de externe Marise Payne într-un comunicat.

Payne a vorbit în favoarea unei "tranziții către democrație în Venezuela cât mai curând posibil".

"Facem apel la toate partidele să lucreze constructiv pentru rezolvarea pașnică a situației, inclusiv revenirea la democrație, respectarea statului de drept și respectarea drepturilor omului ale poporului venezuelean", a spus ministrul australian.

Șase țări din Uniunea Europeană, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Germania și Marea Britanie, au anunțat sâmbătă că îl vor recunoaște pe Juan Guaido ca președinte interimar dacă Maduro nu convoacă alegeri în opt zile. Maduro a respins acest ultimatum european.

Guaido s-a proclamat miercuri președinte interimar și a cerut armatei venezuelene să-l sprijine. Dar armata continuă să îl sprijine pe Nicolas Maduro, moștenitor și succesor al lui Hugo Chavez, președintele Venezuelei, din 1999 până lamoarteasa în 2013.