VIDEO Deznodământ tragic al celei mai ample operațiuni de salvare din Spania. Copilul căzut acum 13 zile într-un puț adânc de 100 de metri a fost găsit mort

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 8:00 Actualitate | Internaţional


Putul in care a cazut Julen
Foto: Captura YouTube
Copilul de doi ani care a căzut într-un puț cu diametrul de 25 de centimetri în sudul Spaniei a fost găsit mort în noaptea de vineri spre sâmbătă, după 13 zile de operațiuni excepționale de salavare, a spus prefectul Andaluziei, relatează AFP.

”Din păcate la 1.25 dimineață (0.25 GMT), echipele de salvare au ajuns la nivelul puțului la care era căutat Julen și au localizat rămășițele micuțului”, a spus Alfonso Comez din Celis pe Twitter.

Julen Rosello a căzut accidental, potrivit părinților săi, duminică, 13 ianuarie, în acest puț abandonat cu un diametru de 25 de centimetri și o adâncime de peste o sută de metri, săpat în trecut pentru a găsi apă. Copilul se juca pe un teren aparținând unui membru al familiei în timp ce părinții săi luau masa în apropiere.

Veniți special din regiunea minieră Asturia (nord-vest), minerii de elită specializați în salvarea victimelor în cele mai dificile circumstanțe au început joi seara să sape o galerie de circa patru metri pentru a ajunge în zona în care se credea că se află Julen, la o adâncime de circa 70 de metri.

Echipați cu butelii de oxigen, cei opt mineri, care au lucrat în echipe de câte doi oameni, au coborât cu ajutorul unei cuști metalice într-un tunel vertical săpat în paralel cu puțul.

Minerii au săpat în stâncă cu ajutorul unei freze enorme, dar au fost nevoiți să apeleze la geniști, care au efectuat trei explozii controlate.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















12639 vizualizari

  • +6 (12 voturi)    
    viata e dura, happy-ending doar la hollywood... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 9:29)

    demaGOGU [utilizator]

    ...respect echipelor de salvare!
  • -14 (20 voturi)    
    ce va ziceam... (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 9:30)

    Martha Logu [utilizator]

    .. l-au scos sa-l bage din nou.
  • +6 (10 voturi)    
    13 zile (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 10:11)

    gigel de luxembourg [utilizator]

    Un copil de 2 ani nu avea cum sa reziste 13 zile într-un put
    • +10 (10 voturi)    
      Adevărat. (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 11:51)

      comentatordiletant [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

      Dar nini un om întreg la minte și la inimă nu ar fi renunțat la căutări.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version