Printr-o decizie a Consiliului de Miniştri de la Sofia a fost adoptat Programul pe şase luni cu temele şi dosarele prioritare pentru Republica Bulgaria în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE (ianuarie - iunie 2019), a anunţat Guvernul Bulgariei, potriviit 24 Chasa si Rador.

Programul este un document operaţional al cărui obiectiv este să direcţioneze eforturile părţii bulgare spre susţinerea intereselor naţionale şi poziţiile pe teme importante pentru Bulgaria, incluse pe ordinea de zi a Consiliului UE în timpul noii Preşedinţii.

Programul pe şase luni include temele/dosarele concrete şi obiectivele pe care ţara şi le-a propus legat de acestea în diferitele formate ale Consiliului UE în domeniile afaceri generale: probleme economice şi financiare; justiţie şi afaceri interne; transport şi telecomunicaţii; mediu şi climă; politică socială; ocuparea forţei de muncă şi libera circulaţie a persoanelor; competitivitate şi cultură.

În Program sunt incluse în total 68 de teme şi dosare legislative, care vor fi prioritare pentru Bulgaria în următoarele şase luni, în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE şi în care Bulgaria va face tot posibilul pentru a îşi apăra interesele naţionale.

Într-o altă decizie a sa, Guvernul de la Sofia a adoptat Programul anual pentru participarea Republicii Bulgaria în procesul de luare a deciziilor Uniunii Europene în anul 2019.

Programul stabileşte temele de pe agenda europeană, care sunt de importanţă prioritară pentru Bulgaria în acest an şi formulează interesul naţional pe fiecare dintre acestea. Acesta garanteaza o participare coordonată şi eficientă a ţării la toate nivelurile în procesul de luare a deciziilor Uniunii Europene şi aplicarea succesivă a politicilor europene. Programul anual este elaborat avându-se în vedere Programul de lucru al Comisiei Europene pentru anul 2019, priorităţile troicii care asigură Preşedinţia Consiliului UE - România, Finlanda şi Croaţia (1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2020) şi programul Preşedinţiei române a Consiliului UE (1 ianuarie - 30 iunie 2019).