Guvernul de la Budapesta nu va participa la dezbaterea din Parlamentul European despre statul de drept în Ungaria

de MH     HotNews.ro
Joi, 24 ianuarie 2019, 17:21 Actualitate | Internaţional


Viktor Orban
Foto: Facebook
Guvernul ungar nu va participa la dezbaterea privind situaţia statului de drept în Ungaria, care se va desfăşura în 30 ianuarie în Parlamentul European, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, scrie Agerpres, citând MTI. Oficialul ungar spune că statul de drept este doar "pretextul pentru a sancţiona Ungaria pentru că a fost prima ţară care şi-a exprimat clar refuzul de a primi migranţi".

Statul de drept este doar "pretextul pentru a sancţiona Ungaria pentru că a fost prima ţară care şi-a exprimat clar refuzul de primi migranţi", a susţinut Gulyas în declaraţia dată în faţa presei, la scurt timp după ce Comisia Europeană a trecut la a doua fază a procedurii de infringement iniţiată împotriva Ungariei pentru legea de combatere a migraţiei ilegale, căreia guvernul lui Orban îi spune legea "stop Soros".

Comisia Europeană a trimis în luna iulie guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare prin care-l atenţionează că respectiva lege contravine legislaţiei UE, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor.

Dar guvernul ungar nu a dat curs solicitărilor acestei notificări, prin urmare Comisia Europeană îi va trimite o "opinie motivată", al doilea pas al procedurii de infringement. Dacă Budapesta nu se conformează într-un termen de două luni, atunci Bruxelles-ul ar putea trimite dosarul Curţii de Justiţie a UE.

În declaraţia dată joi despre dezbaterea din legislativul european privind statul de drept în Ungaria, şeful de cabinet al premierului Orban a estimat că Parlamentul European şi-a depăşit atribuţiile şi a cerut instituţiilor europene să acţioneze "în limitele tratatelor". El s-a referit aici şi la planurile de a se condiţiona accesarea fondurilor europene de o evaluare privind situaţia statului de drept, calificând aceste intenţii drept "şantaj".

















2167 vizualizari

  • -8 (12 voturi)    
    Omul spune adevarul (Joi, 24 ianuarie 2019, 17:39)

    Kosmos [utilizator]

    Pe jumatate..Ar fi benefic sa decarteze toate informatiile.Cine a adus migranti in Europa si cu ce scop?
  • +4 (6 voturi)    
    hunii (Joi, 24 ianuarie 2019, 18:44)

    Martha Logu [utilizator]

    se simt cu musca pe caciula.
  • -1 (5 voturi)    
    Adca Dancila-i mai curajoasa decat Orban? (Joi, 24 ianuarie 2019, 18:57)

    ty [utilizator]

    Vai de statul lui de drept.
  • +2 (2 voturi)    
    minciuna (Joi, 24 ianuarie 2019, 20:54)

    anion [utilizator]

    Putea fi al 13-lea care a interzis migrantii. Esti pedepsit pentru ca nu respecti angajamentele comune luate si vrei sa fii prima oaie, fosta in blocul comunist, ratacita din UE. Iti calca pe urme Polonia si Romania care vor fi si ele pedepsite chiar daca se va intampla pentru alte motive.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version