Matteo Salvini, vicepreședintele Italiei și ministru de interne, a lansat un atac dur la adresa politicilor franțuzești cu privire la Africa, spunând că Franța nu este interesată de instaurarea păcii în Libia deoarece interesele sale din domeniul energetic sunt în contradicție cu interesele Italiei, relatează Africa News .

Matteo SalviniFoto: Agerpres/EPA

Relațiile dintre Italia și Franța, aliate în mod tradițional, s-au răcit de când Liga de extrema dreapta și Mișcarea 5 stele au format o coaliție anul trecut împotriva viziunilor pro-UE ale președintelui Emmanuel Macron.

Luni, Franța l-a convocat pe ambasadorul Italiei după ce un alt vicepremier, Luigi Di Maio, a acuzat Parisul ca ar produce sărăcie în Africa și că ar genera migrația masivă din Europa.

Salvini a susținut declarațiile lui Di Maio, spunând că Franța dorește să extragă bogăție din Africa în loc să ajute țările să își dezvolte o economie proprie. Exemplul preferat de Salvini a fost Libia, care a rămas o țară cu multe probleme după intervenția NATO în urma căreia a fost eliminat Muammar Gaddafi de la conducerea țării.

,,În Libia, Franța nu are niciun interes de a stabiliza situația, probabil pentru că interesele sale în ceea ce privește petrolul sunt opuse celor ale Italiei”, a spus Salvini pe postul Canale 5 TV.