Comisia Europeană avertizează Bulgaria cu privire la vânzarea cetăţeniei

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 23 ianuarie 2019, 0:47 Actualitate | Internaţional


Pasaport bulgaresc
Foto: Wikipedia
Comisia Europeană (CE) va emite un avertisment la adresa Bulgariei privind practicile vicioase în vânzarea de cetățenie străinilor, informează Reuters, care citează un raport preliminar al Comisiei Europene, potrivit Rador care citează Mediapool.

Documentul urmează să fie dat publicităţii miercuri. Raportul descrie "scheme periculoase" în mai multe țări europene pentru cumpărarea cetățeniei și a dreptului de ședere, prin care se evită controalele necesare privind originea proprietății străinilor. Schemele fac posibilă susținerea grupărilor criminale pe teritoriul Uniunii Europene, conduc şi la un risc mai mare de spălare de bani, corupţie şi fraudă fiscală, se menţionează în raportul Comisiei Europene.

Malta, Cipru și Bulgaria sunt singurele state membre ale Uniunii Europene în care funcționează programe de vânzare a cetățeniei. În total, douăzeci de țări vând autorizații de ședere a investitorilor străini.

În Malta, Cipru şi Bulgaria, străinii bogaţi pot să îşi cumpere paşapoarte care să ofere acces deplin în UE în schimbul unor investiţii ce variază între 1 şi 2 milioane de euro, subliniază Reuters. Potrivit raportului, în cele trei state nu există suficiente verificări cu privire la provenienţa bogăţiei oamenilor care îşi cumpără cetăţenie.

Permisele pentru dobândirea dreptului de şedere se vând pentru 15.000 euro în Croaţia, iar suma se ridică la peste 5 milioane de euro în Luxemburg şi Slovacia.

Portugalia este de asemenea criticată că nu verifică provenienţa bogăţiei şi plăţile făcute de străinii care primesc acolo drept de şedere. Acest lucru crează un risc de spălare de bani, crede Comisia Europeană.

Comisia Europeană va forma un grup de experţi care va oferi până la sfârşitul anului recomandări privind modul de prevenire a riscurilor privitoare la asemenea scheme.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














2793 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    UE vrea egalitate,... (Miercuri, 23 ianuarie 2019, 1:47)

    iLiBERAL [utilizator]

    ... dar nu pentru catei si nici pentru pestisorii cu 1-2 milioane sau mai putin, ci doar pentru pestii mari.

    Luxembourgul avea o afacere veche si manoasa cu limita de 5 milioane si-acum bulgarii, croatii, cipriotii si alti amarasteni se baga peste ei, strica pretul si ii lasa fara clienti.

    :-)))


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version