În ciuda faptului că Regatul Unit nu a adoptat moneda euro, apropiatul Brexit va avea consecințe în privința integrării monetare a UE. Retragerea Regatului va exacerba teama de marginalizare a celor opt state care nu au adoptat moneda euro. Plecarea lui ar putea determina statele UE non-euro să-și reevalueze relațiile cu zona euro, potrivit EUObserver, citat de Rador.
Cele opt state non-euro (Bulgaria, Danemarca, Croația, Polonia, România, Suedia, Cehia și Ungaria) sunt un grup eterogen de țări, cu priorități diferite în privința UE și cu relații diferite cu moneda și zona euro. Acest fapt îngreunează cooperarea politică a membrilor grupului în interiorul UE.
Brexit înseamnă o modificare a balanței de putere politică în UE, întrucât o țară majoră non-euro va ieși din procesul european de luare a deciziilor, mărind puterea de vot a grupului UE-19 [statele zonei euro - n.trad.].
Impactul „greutății” superioare a statelor euro în procedurile de vot din Consiliu va fi limitat, dacă organul își va menține tendința de a lua decizii prin consens, precum și în domeniile care necesită unanimitate (de exemplu bugetul multianual al UE [MFF] ori chestiunile sociale).
Însă influența Regatului în UE nu s-a manifestat doar formal, ca reflexie a greutății și populației sale în procesele legislative, ci s-a resimțit și la nivel informal.
Londra a susținut puternic aprofundarea pieței unice în materie de servicii, digitalizare și energie, o atitudine care corespundea cu cea a tuturor statelor UE din afara zonei euro, și în principal cu cea a țărilor din Europa Centrală și de Est.
UE-19 contra UE-8?
Deși există în prezent un slab potențial de conflicte de interes între UE-19 și UE-8, aprofundarea integrării, mai cu seamă în domeniul piețelor financiare, poate duce la amplificarea neînțelegerilor.
Conflicte între statele euro și non-euro se întâmplă să mai apară, după cum au demonstrat-o discuțiile pe margine uniunii bancare din 2012.
În acel conflict, Regatul se temea că interesele zonei euro vor prevala asupra Autorității Bancare Europene (EBA), responsabilă cu stabilirea normelor comune de supraveghere a sectorului bancar al pieței unice.
Sub presiunea Londrei, s-a convenit un sistem special de vot în privința EBA: o dublă majoritate simplă a statelor UE din interiorul și exteriorul zonei euro.
Temându-se de marginalizare în UE post-Brexit, unele țări s-au reunit recent într-un nou format.
Noua Ligă Hanseatică includea inițial statele euro Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Olanda, plus două state non-euro, Danemarca și Suedia.
Grupul promovează respectarea regulilor, auto-responsabilitatea economică și includerea statele non-euro în reformele EMU [Uniunea Economică și Monetară - n.trad.].
În iunie 2018, Olanda, purtătoarea informală de cuvânt a acestui grup, a protestat contra propunerii franco-germane de instituire a unui buget separat al zonei euro.
Grupul conține acum 10 state, în urma aderării Cehiei și Slovaciei, și constituie un model în privința unei reprezentări comune de succes a unor state atât euro cât și non-euro în chestiunea reformării zonei euro.
Deși toate statele UE, cu excepția Regatului Unit și Danemarcei, au o obligație juridică de a participa la uniunea monetară, acea obligație nu e legată de nici un fel de termen-limită.
Cine urmează?
Candidații cu cea mai mare probabilitate de a adopta moneda euro sunt cele mai sărace trei țări ale UE: Bulgaria, România și Croația. Însă problemele lor structurale, fragilitatea instituțională și condițiile economice trebuie ameliorate considerabil înainte de a accede în zona euro.
Un alt aspect important al adoptării euro este susținerea publică pentru moneda unică. Conform sondajelor Eurobarometer din mai 2018, se pare că doar România, Ungaria și Bulgaria privesc favorabil moneda euro.
Noile realități din UE post-Brexit vor convinge probabil statele non-euro să-și reevalueze relațiile cu zona euro. Primul test al greutății politice a statelor non-euro va fi repartizarea unor poziții-cheie în UE după alegerile din mai pentru Parlamentul European.
Numirea unor candidați din țări euro precum Slovacia, Slovenia ori statele baltice în poziții-cheie ale UE ar putea transmite mesajul că riscul politic și financiar al adoptării euro este unul care merită asumat.
În plus, membrii non-euro ar trebui să fie încurajați să-și strângă legăturile cu zona euro prin participarea lor la mecanismul de unică supraveghere (SSM).
Recentul caz al descoperirii unei masive spălări de bani la Danske Bank arată că supravegherea băncilor trebuie să fie întărită, nu numai în zona euro, ci în întreaga piața unică.
Acest lucru ar putea mări presiunea pusă pe Copenhaga pentru a adera la SSM. Suedia, al cărei sector bancar e dominant în țările baltice, ar trebui încurajată și ea să adere la SSM, din aceleași motive.
Un sprijin financiar mai generos ar trebui propus pentru acele țări care sunt pe punctul de a adopta euro, astfel încât să fie consolidată convergența instituțională în cadrul MFF pe 2021-2027.
Această facilitate ar trebui să fie suficient de substanțială pentru a putea combate enormele provocări structurale din statele care sunt cei mai probabili candidați la aderare la zona euro (Bulgaria, România, Croația).
Continuarea extinderii zonei euro este în interesul UE. Acest lucru poate reduce atât problemele asociate naturii dualiste a guvernării economice din UE cât și riscul fragmentării pieței interne. Totuși, cea mai importantă condiție pentru noi aderări la zona euro este stabilizarea pe termen lung a însăși zonei euro.
EUObserver (traducere Rador)
1
1
