Autoritățile din Venezuela transmit că 12 oficiali ai agenției naționale de securitate vor fi judecați pentru scurta detenție a liderului opoziției, a cărui arestare a stârnit indignarea comunității internaționale. Juan Guaido face tot mai multe eforturi pentru a denunța legitimitatea mandatului lui Nicolas Maduro, informează Associated Press .

Juan GuaidoFoto: Wikipedia

Autoritățile au anunțat miercuri că o curte de judecată din capitala Venezuelei a decis să păstreze în arest agenții SEBIN până la începutul procesului. Aceștia se confruntă cu acuzații care includ ,,detenția ilegală” și ,,abuzul de funcție”.

Președintele Adunării Naționale, Juan Guaido, a fost scos cu forța dintr-un autovehicul duminică și a fost reținut pentru o oră. Acesta se afla în drum spre un protest.

Guaido a ajuns în atenția presei după ce a devenit liderul singurei părți a guvernului care este controlată de opoziție. Adunarea a adoptat marți o rezoluție prin care îl acuză pe Maduro de uzurparea puterii.