Parlamentul Bulgariei a aprobat planul de achiziționare a opt aeronave F-16 Block 70

de DG     HotNews.ro
Miercuri, 16 ianuarie 2019, 15:41 Actualitate | Internaţional


F-16 Block 70
Foto: Lockheed Martin
Parlamentul bulgar a aprobat planul guvernului de începere a negocierilor cu SUA în vederea achiziționării a opt aeronave noi F-16 pentru a înlocui bătrânele avioane sovietice MiG-29 în efortul a de a aduce flota aeriană la standardele NATO.

Decizia a fost luată cu 130 de voturi ”pentru” și 84 ”împotrivă”, scrie Reuters.

O înțelegere pentru achiziționarea de aeronave F-16V Block 70, fabricate de Lockheed Martin, ar ajunge la 1.05 miliarde dolari (1.8 miliarde leva), ceea ce ar echivala cu cea mai mare achiziție militară a Bulgariei din ultimii 30 de ani, de la prăbușirea regimului comunist.

Printre variantele pe care le are la dispoziție Bulgaria mai sunt cele partea Suediei, care ar putea oferi avioane Saab's Gripen, și Italia care ar oferi Eurofighters la mâna a doua.

Ministrul apărării Krasimir Karakachanov, care a arătat că oferta SUA depășește bugetul de achiziții cu 300 milioane leva, a precizat că negocierile cu partea americană ar putea dura patru luni, în condițiile în care prima rundă de discuții ar urma să aibă loc luna viitoare, la Bruxelles.

Achiziționarea de avioane a fost una dintre problemele cu care s-au confruntat toate guvernele de la Sofia în ultimul deceniu.

"Ambasada SUA salută decizia Parlamentului de a demara negocierile de achiziționare a aeronavelor F-16 Block 70 de la Lockheed Martin. Dorim să continuăm întărirea parteneriatului strategic cu aliatul nostru NATO”, a transmis misiunea diplomatică, într-o declarație de presă.

Planul de achiziții a stârnit vii dezbateri în țara cu deschidere la Marea Neagră, suporterii acestui plan salutând alegerea strategică a Bulgariei, în timp ce mulți au criticat procesul, inclusiv președintele Rumen Radev care a spus că este vorba despre ”un triumf al acțiunilor de lobby”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1051 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Fata de junghiurile noastre (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 15:45)

    Vinceroy [utilizator]

    F16A/B MLU - Block 15...
    • +1 (3 voturi)    
      coruptia nene (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:37)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      Papagalii astia care ajung prin pile la putere nu sunt in stare sa faca o analiza si sa ia o decizie nici la ce mananca la pranz
  • +2 (4 voturi)    
    "bătrânele avioane sovietice MiG-29" (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:05)

    UpNext [utilizator]

    au aparut cu 10 ani mai tarziu (1983) decat "tinerele" F 16 (1974). Sunt inca in fabricatie, evident cu modele updatate.

    Sigur ca vorbim de o comanda politica, similara cu cea pentru Romania, cu mentiunea ca F16urile comandate de bulgari par de fabricatie mai recenta decat cele livrate noua de portughezi.
  • +1 (3 voturi)    
    Ohooo (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:08)

    t4v1 [utilizator]

    Block 70...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version