Pawel Adamowicz, primarul orașului polonez Gdansk, este în stare critică după ce a fost înjunghiat în timp ce se afla pe scena la un eveniment caritabil, au anunțat oficiali polonezi, potrivit postului BBC News citat de Mediafax.

Gdansk, Polonia - Piata Centrala (Dlugi Targ)Foto: USER UPLOADED

Suspectul, un localnic în vârstă de 27 de ani, a fost reținut imediat după agresiune. Individul nu a fost oprit să intre pe scenă pentru că avea asupra lui o legitimație de presă, relatează mass-media poloneză.

Potrivit relatărilor, suspectul ar fi strigat că a fost închis pe nedrept.

Incidentul a avut loc duminică seară la evenimentul caritabil Marea Orchestră a Crăciunului.

Mai mulți oficiali polonezi, inclusiv premierul Mateusz Morawiecki și președintele Andrzej Duda, au condamnat atacul.