Un politician a părăsit partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania pentru a-și face un nou partid cu un logo care folosește un simbol adoptat ca semn secret de către naziștii din Austria în 1930, relatează The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

André Poggenburg și-a dat demisia din postul de lider regional al AFD din estul Saxoniei-Anhalt, după ce i-a catalogat pe turci drept ”șoferi de cămilă” și pe imigranții cu dublă naționalitate ”o mafie fără casă pe care nu o mai vrem”. El și-a anunțat demisia din partid într-un e-mail trimis liderilor săptămâna aceasta.

În e-mail a criticat AfD pentru că își face prea multe griji cu privire la posibilitatea de a fi pus sub supraveghere de către serviciile secrete din Germania. De asemenea, a spus ziarului Welt că s-a opus unei ”schimbări spre stângă” a AfD, care și-a petrecut ultimele luni scăpând de elementele radicale, în încercarea de a părea mai un partid mai moderat.

Noul său partid, Aufbruch der deutschen Patrioten (Deșteptarea Patrioților Germani) și vor folosi ca logo o albăstrea și un steag german. Mica floare albastră a fost folosită ca simbol de către național-socialiști în 1930 în Austria, înainte de Anschluss (anexarea Austriei la Germania), în 1938 de către regimul nazist.

Poggenburg, criticat de multe ori pentru folosirea unui vocabular din timpul nazist, își va aduce cel puțin doi aliați din AfD, Egbert Ermer și Benjamin Przybylla. Partidul plănuiește să debuteze electoral la alegerile regionale în statele de est precum Saxonia, Thuringia, Brandenburg, în această toamnă.