Vicepremierul de extremă dreaptă al Italiei, Matteo Salvini, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca ţara sa şi Polonia să îşi unească forţele pentru a remodela Europa, Salvini încercând să creeze o alianţă eurosceptică, înaintea alegerilor europarlamentare din mai. "Polonia şi Italia vor face parte din noua primăvară a Europei, din renaşterea valorilor europene", a declarat Salvini în cadrul unei conferinţe de presă cu ministrul polonez de interne, Joachim Brudzinski, la Varşovia, potrivit Reuters, citat de Rador.

Matteo SalviniFoto: Agerpres/EPA

Întâlnirea a fost iniţiată de Brudzinski, care a afirmat că a discutat cu omologul său italian despre migraţie şi securitatea la graniţele Uniunii Europene. Salvini a adăugat că au discutat despre cooperarea Poloniei şi Italiei în construirea unui nou continent. "Europa care se va forma în iunie (după alegerile din mai pentru Parlamentul European) ne va conduce mai degrabă, decât cea care există astăzi şi este administrată de birocraţi", a spus Salvini.

Oficialul italian se va întâlni miercuri, la Varşovia, şi cu liderul partidului de guvernământ din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, pentru discuţii pe marginea alianţei eurosceptice. Salvini, care conduce partidul anti-imigraţie Liga Nordului, a criticat în mod repetat UE şi afirmă că alegerile din mai sunt vitale pentru crearea unui bloc "reformist" care poate reorganiza din interior instituţiile de la Bruxelles.

Guvernul Poloniei, condus de partidul eurosceptic Lege şi Justiţie, a cerut, la rândul său, UE, să acorde o suveranitate mai largă statelor membre şi să se amestece mai puţin în afacerile lor interne.