Începutul anului 2019 a fost astronomic. NASA s-a apropiat de Ultima Thule, un corp pierdut la 6,5 kilometri de planeta noastră, despre care agenția spațială americană a subliniat că este “cel mai depărtat vizitat vreodată”. Două zile mai târziu, agenția chineză spațială a plasat un robot pe fața nevăzută a Lunii. În ambele cazuri, rivalii planetari își revendică o premieră, fiecare trezind pe bună dreptate admirație și uimire. Este un război mediatic bun: nu este o misiune spațială care să nu pună în evidență un element inedit, potrivit Le Monde, citat de Rador.
Succesul chinez a frapat cu atât mai mult spiritele cu cât Luna este astrul nostru cel mai familiar și fața să nevăzută fața ei cea mai misterioasă. Trebuie totuși să readucem misiunea Chang’e 4 la adevărată sa dimensiune: 2019 va fi anul împlinirii a 50 de ani de la misiunea Apollo 11, în timpul căreia primul om, un american, Neil Armstrong, a pus piciorul pe Lună. Iepurele de jad mecanic, micul rover chinez, nu poate rivaliza cu această premieră istorică de nedepășit. Doar ajungerea omului pe Marte – mereu amânată – ar putea-o umbri.
A explora față ascunsă a Lunii necesită în esență să dispui de un satelit releu și de voința politică de a reveni pe un astru pe care rivalul tău l-a părăsit de peste patruzeci de ani. Asta nu constituie o realizare științifică remarcabilă – chiar dacă priceperea tehnică cerută rămâne notabilă. În termeni de ambiție geopolitică, în schimb, este sigur un semnal.
Un instrument de suveranitate
China își continuă cu răbdare programul de explorare spațială, a cărui latura umană trece prin Lună. Ea este astăzi singură, împreună cu Rusia, care dispune de un “taxi” pentru a pune echipaje pe orbită. Dar Statele Unite, care și-au scos la pensie navetele în 2011, ar trebui să-și regăsească autonomia din acest an, grație capsulelor proiectate cu fonduri publice de companiile private SpaceX și Boeing.
Ca număr de rachete lansate, China poate rivaliza astăzi cu Statele Unite. Bugetul ei spațial, opac, rămâne totuși de necomparat cu cel al Washingtonului: mai puțin de 10 miliarde de dolari (mai puțin de 9 miliarde de euro) în 2017, față de cinci ori mai mult pentru Statele Unite, programe civile și militare împreună. Gigant împiedicat, Rusia riscă să fie eclipsată, ca și Europa, care a mizat întotdeauna pe cooperare.
Acest progres al Chinei, singură – Statele Unite au desființat orice colaborare pentru a-și proteja tehnologiile sensibile – se înscrie într-un efort științific mai vast, și aici uneori în trompe-l’œil: dacă China a depășit în 2016 Statele Unite ca număr de publicații științifice, indicatori de calitate arată că diferența între cele două superputeri rămâne în mare măsură în avantajul americanilor, potrivit revistei “Nature”.
Cucerirea spațiului este înainte de toate un instrument de suveranitate. China îi controlează toate aspectele – sau aproape – și poate de acum plănui desfășurarea de misiuni mai orientate spre știință, dând un aspect atrăgător ambițiilor sale. Comunitatea internațională va alege oare calea cooperării cu China, cum a făcut cu Rusia și aventura Stației Spațiale Internaționale, pentru marile proiecte de explorare? Vedem cu greu un Donald Trump care să se decidă la așa ceva. Cucerirea spațiului, totuși, se construiește rareori la dimensiunea unei scadente electorale
