Brexit: Poliţia britanică se pregăteşte pentru tulburări în Irlanda de Nord

de A.Z.     HotNews.ro
Vineri, 4 ianuarie 2019, 8:30 Actualitate | Internaţional


Brexit
Foto: PublicDomainPictures.net
Circa 1000 de poliţişti din Scoţia şi Anglia vor începe luna aceasta instrucţia în vederea desfăşurării în Irlanda de Nord, în cazul unor manifestări violente care ar putea avea loc în lipsa unui acord pentru Brexit, scrie joi ziarul Guardian, preluat de Reuters și citat de Agerpres.

Potrivit publicaţiei, şefii poliţiei nord-irlandeze au solicitat întăriri pentru a face faţă problemelor create de instituirea unui regim dur al frontierei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în cazul în care nu se va ajunge la un acord între Londra şi Bruxelles înainte de 29 martie.

Articolul din The Guardian menţionează că poliţiştii din alte părţi ale Regatului Unit au nevoie de pregătire specială, deoarece în Irlanda de Nord forţele de ordine folosesc echipamente şi tactici de intervenţie diferite.

















1189 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version