Cele mai grave probleme ale Serbiei sunt șomajul, corupția și Kosovo

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 4 ianuarie 2019, 8:24 Actualitate | Internaţional


Aleksandar Vucic
Foto: Agerpres / Tanjug
Potrivit a 81% dintre intervievați, standardul de viață scăzut și șomajul, precum și corupția și criminalitate sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă Serbia – arată rezultatele sondajului de opinie realizat de cotidianul belgrădean "Politika" și Agenția Faktor Pus, transmite Rador.

Potrivit aceluiași sondaj, 55% dintre respondenți consideră problema Kosovo drept importantă. Urmează cu 33% problema aderării Serbiei la Uniunea Europeană, iar pentru 25% sunt importante problemele din sistemul de sănătate și natalitatea în scădere.

Conform sondajului realizat în perioada 17-26 decembrie 2018 pe un eșantion reprezentativ de 1250 de persoane cu drept de vot, 58% dintre respondenți sunt convinși că Belgradul nu va fi de acord cu primirea Kosovo în ONU, iar 56% consideră că în acest moment cea mai bună soluție pentru Kosovo este așa-numitul "conflict înghețat". La întrebarea privind posibilitatea ajungerii la un acord juridic obligatoriu privind normalizarea relațiilor între Belgrad și Pristina, 48% au răspuns "nu", 36% au răspuns "da", în timp ce 16% au declarat că nu știu.

În ce privește Uniunea Europeană, pesimismul și euroscepticismul cetățenilor a devenit o tendință. Crește numărul celor care consideră că aderarea la UE va dura mai mul de 10 ani sau nu se va întâmpla deloc și scade numărul celor care consideră că Serbia trebuie să devină membră UE, de la 38% în 2017 la 34% în 2018.

Președintele Aleksandar Vucic este cel mai popular politician din Serbia

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, este cel mai popular politician din Serbia, fiind perceput de 57% dintre intervievați drept politicianul cu cele mai bune rezultate – arată rezultatele recentului sondaj realizat de Agenția Faktor Plus și cotidianul belgrădean "Politika". Pe o scară de la 1 la 5, președintele Serbiei a primit nota 4,2 pentru activitatea depusă, mult mai mult decât ceilalți politicieni.

Partidul președintelui Vucic, Partidul Progresist Sârb (SNS), este în continuare pe primul loc în preferințele electoratului. Dacă alegerile s-ar organiza în acest moment SNS ar primi 53,8% din voturi. Pragul parlamentar ar mai fi trecut de Partidul Socialist din Serbia, din actuala coaliție la putere, cu 9,8% din voturi și de coaliția de opoziție Alianța pentru Serbia cu 14,4% din voturi.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este liderul străin în care cetățenii Serbiei au cea mai mare încredere, respectiv a primit 57% din voturile celor intervievați. Președintele Chinei, Xi Jinping, este creditat cu 36% din voturi, cancelarul Germaniei, Angela Merkel cu 30% și președintele SUA, Donald Trump, cu 23% din voturi.
La întrebarea privind orientarea Serbiei, 36% dintre intervievați au răspuns că trebuie să se colaboreze și cu Occidentul și cu Estul, 30% au răspuns că trebuie continuat procesul de integrare europeană, iar 21% consideră că Serbia trebuie să se orienteze spre Rusia, în timp ce 10% se declară pentru politica de neutralitate și bazarea pe forțele proprii.

Sondajul a fost realizat în perioada 17-26 decembrie pe un eșantion reprezentativ de 1.250 de persoane cu drept de vot.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















833 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Pacs 2.o (Vineri, 4 ianuarie 2019, 8:28)

    un domn [utilizator]

    Dupa “investitia” URSS in Orbanistan pentru un nou Cernobyl, acum se pregateste Serbia


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version