​Se pare că o parte dintre proiectele demarate la Plovdiv, Capitală Culturală Europeană în 2019, nu vor reuşi să fie puse în practică, a declarat, pentru emisiunea "Dimineaţa aceasta" de pe postul bTv, ministrul bulgar al culturii, Boil Banov, potrivit Rador. La data de 12 ianuarie, oraşul devine oficial Capitală Culturală Europeană.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cel mai important este că, din moment ce s-au început lucrările la piaţetă, aceasta se va face. Cel mai bine ar fi ca acest lucru să se întâmple în anul în care Plovdiv este Capitală Culturală Europeană, însă cel mai important este ca acestea să se realizeze", a spus Banov. Conform afirmaţiilor sale, suma de 20 de milioane, pe care o dă statul pentru acest eveniment, au fost destinată proiectelor de infrastructură.

Plovdiv are un farmec natural, sper ca şi programul cultural să fie bogat, a spus Banov. Vor fi multe evenimente, ecourile vor fi numeroase atât în Bulgaria, cât și în întreaga lume, este convins ministrul bulgar al culturii. În 2014, Plovdiv a câștigat titlul european cu o serie de proiecte. Unul dintre acestea este "Cinema Cosmos", emblematic pentru oraş, care este în ruină.

"Acest proiect nici nu se va realiza anul viitor", a declarat Manol Peykov, fost membru al Fundației Plovdiv 2019. Primarul Ivan Totev justifică întârzierea reparaţiilor din cauza obstacolelor legale. Potrivit acestuia, au fost prevăzute fonduri bugetare pentru reconstrucția clădirii, precum și un proiect.

Consiliul de conducere al Fundației Plovdiv 2019 susţine că lucrările de reparaţie nu sunt cele mai importante. "Din păcate, oamenii sunt tentaţi să vadă cărămidă pe cărămidă și piatră pe piatră", a spus Svetlana Kuyumdzhieva de la Fundație.

La poalele râului Mariţa se află insula Adata. Ideea iniţială a Fundației Plovdiv 2019 a fost ca aceasta să devină un loc pentru recreere și divertisment pentru toate vârstele. Se pare totuși că insula este privată, iar implementarea proiectului este dificilă.

Proprietarul întregii insule aproape este Tanya Brizbi, care a declarat la telefon că nimeni nu a vorbit cu ea. Era clar încă din 2014 că Plovdiv va fi Capitală Europeană a Culturii. Cu toate acestea, renovarea Pieței Centrale începe abia în august. Lucrările de reparaţie vor continua și în 2019.

"Ce se va întâmpla în 2020, când vom ieși din acest focus și încă vom continua sa avem o piaţetă ruinată, o sală de concerte nereparată. Ce să sperăm, ca să poată Plovdiv să meargă înainte?", a întrebat Manol Peykov.