Faptul că [Secretarul de Interne] Sajid Javid s-a folosit de "incidentul major" de migraţie (nu a existat aşa ceva) pentru a-şi promova campania vizând obţinerea şefiei partidului este din ce în ce mai jenant - atât prin stridenţa lui cât şi pentru că s-a transformat într-o farsă.
În primul rând, numărul refugiaţilor - predominant iranieni - care ajung pe coasta sudică în bărci gonflabile este mult prea neînsemnat pentru a se califica pentru eticheta panicardă de "incident major". Oricine ar fi crezut că cine ştie ce asalt amfibiu la scara Operaţiunii Leul de Mare planificate de Hitler fusese dezlănţuit asupra ţărmurilor Kentului. Nicidecum.
Indivizii disperaţi care se chinuie să traverseze cele mai aglomerate trasee navale din lume nu sunt decât atât: nişte refugiaţi disperaţi. În jur de jumătate dintre ei au cereri de azil aprobate prin procedurile adecvate. A fost prin urmare eronat factual, dar şi de prost gust şi îndoielnic din punct de vedere legal, ca dl Javid să le pună la îndoială statutul de refugiaţi şi să le prejudicieze dosarele calificându-i drept imigranţi "ilegali". Ei nu sunt "ilegali" până când un tribunal nu va fi stabilit că sunt.
Secretarul de interne, care are numeroase responsabilităţi cvasi-judiciare, ar fi trebuit să fie mai în temă. Declaraţiile lui au fost aţintite exclusiv spre circumscripţia electorală în care trebuie să câştige pentru a-şi asigura într-un final şederea în reşedinţa premierului. E un pic prea bătător la ochi.
În al doilea rând, am avut spectacolul straniu cu doi presupuşi oameni de stat din guvernul May - şi candidaţi informali la conducerea lui - certându-se cu privire la cine va plăti redirecţionarea unei nave a Marinei Regale spre a patrula Canalul, cu un cost disproporţionat de 20.000 de lire pe zi. Secretarul apărării, Gavin Williamson, după ce a scos toate zgomotele adecvate despre forţele armate care sunt gata să ajute, încearcă acum să trimită ministerului de interne factura pentru respectivul ajutor. Dl Javid nu prea pare că vrea să scoată banii. Pe de altă parte, dacă navele de patrulare vor fi redirecţionate din Mediterana spre Canal, creşte probabilitatea ca emigranţii să traverseze cu succes marea din Libia în Grecia, Italia şi Malta - de unde vor ajunge într-un final la Calais. În orice caz, efectul per total va fi unul minim.
Nu c-ar fi foarte relevant, dar un alt candidat la conducere, secretarul de externe Jeremy Hunt, îl susţine pe dl Javid. Dl Hunt, un adept al Brexit-ului stăpânit de tot zelul unui convertit, şi-a lansat propria viziune despre Britania post-Brexit, închipuindu-şi-o un Singapore al Europei, în Singapore.
Toate acestea cam încep să scape de sub control. Aceşti tineri grăbiţi se fac singuri de râs.
Ceea ce nici unul dintre ei, cu toate nuanţele lor de euroscepticism, nu vrea să admită este faptul că după Brexit gestionarea migraţiei va fi mai dificilă. În prezent, în baza Reglementării Dublin, Regatul Unit are dreptul să trimită înapoi solicitanţii de azil în ţara în care au depus prima oară cerere. După Brexit s-ar putea foarte bine ca acestă opţiune să nu mai existe. Şi nici nu e sigur că după Brexit Regatul va mai putea conta pe cooperarea Franţei şi a altor ţări europene în baza Tratatului Le Touquet.
"Declaraţia politică" Regatul Unit-UE fără obligativitate legală oferă puţine indicii privind viitoarea politică de migraţie, întrucât tratatul de comerţ şi securitate Regat-UE nu a fost încă negociat, deci nici vorbă de semnat. E adevărat că mulţi solicitanţi de azil şi alţi imigranţi nu se înregistrează în prima ţară, dar situaţia ar putea deveni chiar şi mai haotică dacă Regatul părăseşte maşinăria UE de luare colectivă a deciziilor.
Toate acestea constituie încă un nefericit exemplu al legii consecinţele neintenţionate. Când premierul făcea campanie electorală pentru a câştiga votul de încredere, ea a promis (deşi nu într-un mod care să o oblige juridic) că va demisiona înainte de următoarele alegeri generale. Prin urmare, ea a dat startul unei curse pentru şefia conservatorilor, cu toate activităţile impredictibile pe care le presupune ea, care iată că ajung şi până la utilizarea incorectă a Marinei Regale şi Forţelor Aeriene Regale, puse să vâneze nişte iranieni amărâţi aflaţi în bărci.
Atâta vreme cât ambiţia va arde în inimile domnilor Javid, Hunt şi Williamson, cât şi ale lui Penny Mordaunt, Michael Gove, Jo Johnson, Boris Johnson, Esther McVey, Andrea Leadsom, Jacob Rees-Mogg, Amber Rudd, Dominic Raab, Tom Tugendhat, Liz Truss şi Johnny Mercer - pentru a numi numai câţiva - vor exista mult mai multe astfel de luări de poziţie de faţadă.
editorial The Independent (preluare Rador)
