Democrații americani au preluat joi controlul Camerei Reprezentanților, marcând începutul unei noi etape de opoziție față de președintele american Donald Trump, care se confruntă acum cu un Congres divizat, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu un număr record de femei și aleși din rândul minorităților, al 116-lea Congres american s-a reunit prima oară la ora 17,00 GMT: 435 de noi aleși în Cameră, controlată acum de democrați, și 100 de senatori în camera superioară, care rămâne sub controlul republicanilor.

Vicepreședintele Mike Pence a prezidat primele depuneri de jurământ la Senat.

La Cameră, democrata Nancy Pelosi, 78 de ani, a ajuns surâzând și urmează să reia președinția camerei, un post pe care l-a mai ocupat între 2007 și 2010, când a devenit prima femeie din istoria Americii care a ocupat această funcție.

Ostilitățile legate de blocajul bugetar se anunță doar prima dispută feroce între cele două partide, pe primul loc prefigurându-se multiple anchete parlamentare împotriva lui Donald Trump și a anturajului său.

În centrul acestor anchete: suspiciunile de înțelegere secretă între Moscova și echipa de campanie electorală a lui Trump, în 2016, un subiect care otrăvește încă de la început mandatul miliardarului american, prin ancheta procurorului special Robert Mueller.

Prin controlul asupra Camerei, democrații vor obține șefia unor comisii parlamentare dotate cu puternice elemente de investigare, în special convocarea martorilor și ordonarea de prezentare de documente.

Aceștia au promis deja că vor cere declarațiile de impozit ale lui Donald Trump, singurul candidat prezidențial care a refuzat să facă acest lucru.

În spatele acestor turbulențe, perspectiva unei proceduri de destituire, sau "impeachment", ar putea să se contureze mai clar.

Nancy Pelosi a îndepărtat însă pentru moment această idee, afirmând că vrea să aștepte concluziile anchetelor.