Femeile din statul indian Kerala au format un lanț uman de 620 kilometri în semn de protest în fața templului hindus Sabarimala, loc în care persoanelor de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 10 și 50 de ani, nu le este permis accesul, scrie BBC.

protest IndiaFoto: YouTube

Aproximativ cinci milioane de femei din diferite părți ale Keralei s-au adunat peste toate drumurile naționale pentru a forma lanțul, care se întindea de la vârful nordic al Kasaragod până la capătul sudic al Thiruvanthapuram.

Instanța de vârf din India a anulat interdicția în septembrie, dar protestatarii și susținătorii partidelor de dreapta au atacat de atunci vizitatorii de sex feminin.

"Zidul femeilor" a fost un manifest organizat de partidele de stânga ale statului. Organizatorii au declarat că deși inițial se așteptau să participe un în jur de 3 milioane de femei, numărul acestora a ajuns la 5 milioane.

Oficialii declară că scurta demonstrație a avut drept scop eliminarea inegalităților de gen și contracarare eforturilor grupurilor de dreapta care sprijină interzicerea accesului femeilor în templu.