Manchester: Atacul cu cuţitul din noaptea de Revelion, tratat ca incident terorist

de MH     HotNews.ro
Marţi, 1 ianuarie 2019, 16:47 Actualitate | Internaţional


atac
Foto: Twitter
Atacul cu cuţitul petrecut în noaptea de Revelion în Gara Victoria din Manchester, unde un bărbat a înjunghiat cu cuțitul trei persoane, este tratat ca incident terorist, din Marea Britanie şi care s-a soldat cu trei răniţi, între care şi un poliţist, este tratat ca incident terorist, a anunţat poliţia, potrivit Reuters.

Poliţia din Manchester a mai anunțat marți că a percheziţionat locuinţa bărbatului reținut imediat după atac, a cărui identitate nu a fost făcută publică.

Doi dintre răniți - o femeie și un bărbat în vârstă de 50 de ani - sunt în stare gravă, dar viața lor nu este în pericol. Cel de-al treilea rănit în atac - un polițist - este rănit la umăr și a fost externat marți, a mai transmis Poliția.

"Tratăm (atacul - n.r.) ca incident terorist", a spus şeful poliţiei din Manchester, Ian Hopkins. El a salutat curajul agenţilor de la faţa locului, pentru că l-au reținut pe suspect în câteva minute.

Poliția a anunțat, de asemenea, că își va intensifica prezența la Manchester, oraș în care în mai 2017 a avut loc un atac sinucigaș cu bombă care a ucis 22 de persoane, la finalul unui concert al Arianei Grande.

Șeful poliţiei din Manchester a spus că atacul de luni a afectat mulți oameni, mai ales că a avut loc la mică distanță de atentatul cu bombă produs în 2017 la Manchester Arena.

Incidentul a avut loc în noaptea de Revelion în Gara Victoria din Manchester, unde un bărbat a atacat cu cuțitul trei persoane.

Potrivit Press Association, care citează un martor, atacatorul a strigat "Allah" după ce i-a atacat pe trecători. Martorul citat de PA este Sam Clack, producător la BBC, care aştepta să ia tramvaiul de la staţia Victoria.

El a relatat că a auzit un ţipăt şi s-a uitat în josul platformei. "Păreau să fie un bărbat de circa 60 de ani şi o femeie de o vârstă similară şi un alt tip îmbrăcat complet în negru. Părea că se certau dar femeia ţipa tare. Am văzut poliţia îndreptându-se rapid spre el", a povestit bărbatul. "A venit spre mine. M-am uitat în jos şi am văzut că avea un cuţit de bucătărie cu o lamă de 25 cm. A fost frică, frică pură", a povestit el.

Potrivit lui Clack, poliţia a folosit un Taser şi un spray cu piper înainte ca "şase sau şapte" agenţi să sară să-l imobilizeze.

"Atâta timp cât continuaţi să ne bombardaţi ţările, genul ăsta de lucruri vor continua să se întâmple", ar fi spus bărbatul în timp ce era ţinut la pământ de poliţişti, potrivit producătorului BBC.

















688 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version