Senatorul statului american Massachusetts, Elizabeth Warren, a făcut luni un pas important în cursa pentru campania prezidențială din 2020, anunțând într-un mesaj video și prin e-mailuri trimise susţinătorilor săi că formează un comitet de explorare, relatează CNN, citat de Mediafax.

Elizabeth WarrenFoto: Agerpres/EPA

Într-un filmuleţ de patru minute şi jumătate, Warren a prezentat câteva dintre temele care au făcut-o cunoscută la nivel naţional şi care vor defini viitoarea sa campanie prezidențială: egalitate economică, responsabilitate guvernamentală și să ţină în frâu marile corporații.

"Corupția ne otrăvește democrația", spune Warren în film, pe măsură ce imaginile liderilor republicani se intersectează pe ecran. "Politicienii se uită în cealaltă parte, în timp ce marile companii de asigurări refuză să acorde acoperirea de salvare a pacienţilor, în timp ce marile bănci jefuiesc consumatorii şi în timp ce marile companii petroliere distrug această planetă", explică aceasta.

Clipul începe cu senatoarea care își amintește de copilăria din Oklahoma - mama ei a obținut un loc de muncă minim după ce tatăl ei a suferit un atac de cord. În cele din urmă aceasta a lucrat pe un post de portar.

Warren a apărut pe scena națională cu un deceniu în urmă, în timpul crizei financiare, solicitând o mai mare protecție a consumatorilor. Ea a devenit rapid unul dintre cei mai proeminenți liberali ai Partidului Democrat, chiar dacă s-a luptat uneori cu oficialii Administrației Obama pentru răspunsul lor la turbulențele de pe piață.

Acum, ca un presupus candidat prezidențial, face apel la baza partidului. Videoclipul ei notează provocările economice cu care se confruntă oamenii de culoare, împreună cu imaginile unui marș al femeilor și participarea lui Warren la un eveniment LGBT.

Într-un e-mail adresat susținătorilor, Warren a anunțat că va avansa mai oficial un plan de campanie la începutul anului 2019.

Elizabeth Warren este cel mai proeminent democrat care a făcut o primă mișcare pentru campania prezidențială din SUA și a fost mult timp o țintă favorită a președintelui Donald Trump.

Supranumită de Trump "Pocahontas" după ce a susţinut că are un strămoş amerindian, Warren a fost plasată, într-un sondaj realizat în noiembrie, în urma altor posibili candidaţi democraţi la preşedinţie, cu doar 5% din preferinţe, faţă de 26% pentru fostul vicepreşedinte Joe Biden sau 19% pentru fostul candidat la alegerile primare din 2016 Bernie Sanders, notează Agerpres. Prima rundă a alegerilor primare este prevăzută să aibă loc la începutul lui 2020 în statul Iowa.