Postul de televiziune turc A-Haber a difuzat imagini de pe camere de supraveghere în care pot fi văzuți trei bărbaţi ce transportă saci în care s-ar afla - potrivit sursei citate - cadavrul dezmembrat al jurnalistului saudit Jamal Khashoggi după ce ar fi fost ucis în interiorul consulatului ţării sale din Istanbul, în 2 octombrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

În imagini, difuzate duminică seară, pot fi văzuți trei bărbaţi care transportă cinci valize şi doi saci mari de culoare închisă în interiorul reşedinţei consulului saudit, situată nu departe de consulat. A-Haber, care citează surse turce, susţine că în acei saci şi în valize s-ar afla trupul dezmembrat al lui Jamal Khashoggi. Autorităţile turce nu au comentat până luni la prânz aceste imagini.

A-Haber a explicat că valizele şi sacii care se văd în imagini au fost duşi cu un microbuz care se afla iniţial în faţa consulatului şi care a fost dus apoi într-un garaj al reşedinţei consulului.

Editorialistul saudit critic faţă de puterea de la Riad a fost ucis la 2 octombrie de un comando saudit în interiorul consulatului ţării sale la Istanbul, unde se prezentase pentru nişte demersuri administrative.

Cadavrul lui Jamal Khashoggi nu a fost încă găsit, la aproape trei luni de la moartea sa. Autorităţile turce au dezvăluit că trupul jurnalistului a fost dezmembrat, apoi scos din consulat, însă există în continuare semne de întrebare în legătură cu ceea ce s-a întâmplat după aceea.