Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Merkel: Germania va trebui să își asume "mai multe responsabilități" în lume

de Serban Anghel     HotNews.ro
Luni, 31 decembrie 2018, 3:23 Actualitate | Internaţional


Angela Merkel
Foto: Agerpres/EPA
Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că este în interesul Germaniei să își asume o mai mare responsabilitate la nivel global, într-un moment în care "multilateralismul" se află sub atacuri periodic, relatează AFP.

În discursul ei tradițional de Anul Nou, Merkel notează că vechile certitudini din jurul cooperării internaționale sunt testate și că este de datoria Germaniei să "mențină, să argumenteze și să lupte pentru propria convingere“.

Nici una dintre provocările globale, cum ar fi schimbările climatice, migrația sau lupta împotriva terorismului, nu poate fi rezolvată de o singură țară, a avertizat ea.

„Pentru propriile noastre interese, vrem să răspundem la toate aceste întrebări, și o putem face chiar mai bine ținând cont de interesele altora“, a spus ea într-un discurs care va fi difuzat în întregime la ora 18:00, ora locală.

"Aceasta este lecția a două războaie mondiale din secolul trecut", a spus ea, avertizând însă că "certitudinile cooperării internaționale au fost supuse încercării".

"În interesul nostru, trebuie să ne asumăm mai multe responsabilități", a continuat ea.

Potrivit cancelarului, Germania, care va ocupa unul dintre locurile membrilor nepermanenți ai Consiliului de Securitate al ONU în 2019 și 2020, va face campanie pentru "soluții globale".

Merkel s-a angajat, de asemenea, să sporească ajutorul umanitar și de dezvoltare, precum și bugetul pentru apărare.

Deși ea nu l-a numit pe președintele american în acest discurs, remarcile sale se referă la criticile lui Donald Trump asupra multilateralismului.

Cu ocazia Adunării Generale a ONU din septembrie, președintele american a respins "ideologia globalizării", preferând "doctrina patriotismului".

Câteva zile mai târziu, cancelarul german a reacționat avertizându-l împotriva tentației de a distruge multilateralismul, inclusiv Organizația Națiunilor Unite.

"Dar distrugerea a ceva fără a fi dezvoltat ceva nou este extrem de periculoasă și poate distruge ordinea actuală care garantează pacea, mai repede decât credem noi", a avertizat ea în timpul unui miting electoral pentru alegerile legislative regionale din Bavaria.

















398 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version