Un fost deputat francez și consilier al lui Sarkozy, Jean-Pierre Thomas, va conduce consiliul de administrație al gigantului rus al aluminiului Rusal
Administrator independent din iunie, Jean-Pierre Thomas va prelua conducerea consiliului de administrație de la 1 ianuarie, a precizat compania, într-un comunicat remis bursei din Hong Kong, unde este cotată.
Fost deputat de Vosges (1993-1997), în estul Franței, și inginer de profesie, Thomas, 61 de ani, a lucrat timp de 15 ani pentru banca Lazard Frères și deține un doctorat în economie, potrivit Rusal.
Acesta a fost numit în 2011 "reprezentant special al președintelui" însărcinat cu dezvoltarea relațiilor economice dintre Franța și Rusia, precizează Rusal.
Acest anunț vine după plecarea, miercuri, a germanului Matthias Warnig, prezentat de presa rusă drept un apropiat al lui Vladimir Putin și fost agent al serviciilor de informații din Germania de Est, țară în care președintele rus a lucrat pentru KGB.
Plecarea sa făcea parte din angajamentele asumate de Rusal pentru a scăpa de sancțiunile impuse în aprilie de Washington împotriva miliardarului Oleg Deripaska, care era atunci principalul acționar al grupului, alături de alți oligarhi apropiați de Kremlin.
În fața riscului de perturbări pe piața metalelor, unde grupul rus este un actor major, Washingtonul a acordat un interval de timp companiei pentru a-și reduce legăturile cu Deripaska, care a părăsit în primăvară consiliul de administrație, alături de echipa ce conducea compania atunci.
La jumătatea lui decembrie, Trezoreria americană și-a anunțat intenția de a retrage Rusal de pe lista entităților sancționate, citând printre condițiile îndeplinite plecarea președintelui consiliului de administrație.

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II
https://www.ft.com/content/010eec62-30b5-11e7-9555-23ef563ecf9a