Incidentul armat care a avut loc vineri în centrul capitalei austriece Viena şi s-a soldat cu un mort şi un rănit grav este în mod sigur legat de o mafie din Balcani, a anunţat sâmbătă poliţia austriacă într-un comunicat, informează AFP, potrivit Agerpres.

Atac VienaFoto: Captura video

"În acest stadiu, atacul armat pare să aibă legătură cu crima organizată din vestul Balcanilor", se precizează în comunicat.

Focurile de armă, care au avut loc în jurul orei 12:30 GMT (13:30 ora locală), vineri, au produs câteva clipe de panică în centrul istoric al capitalei austriece, frecventată de turişti.

Cele două victime, de 23 şi 32 de ani, precum şi un al treilea bărbat au fost luate drept ţintă imediat ce au ieşit dintr-un restaurant.

Atacatorul a fugit de la faţa locului, dar nu cu o maşină după cum au indicat unii martori, şi nu a fost găsit deocamdată.

În vârstă de aproximativ 30 de ani, el are o înălţime de 1,85 metri şi purta o haină închisă la culoare cu glugă, potrivit descrierii făcute de poliţie.

O urmărire a fost declanşată în toată Viena, ancheta fiind extinsă şi în alte ţări în afara Austriei, a precizat poliţia.