Forumul Economic Mondial de la Davos (WEF) a autorizat în cele din urmă participarea oamenilor de afaceri ruși vizați de sancțiunile americane, o condiție pusă de Moscova pentru participarea la reuniunea anuală a elitei economice mondiale, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt fericit să vă anunța că după discuții cu toate părțile implicate (...) putem găzdui responsabili politici și oameni de afaceri din toate țările G20 (...) și că Rusia va trimite de asemenea o delegație guvernamentală la înalt nivel la Davos", a declarat Alois Zwinggi, director general al WEF, într-un comunicat.

Sub presiunea Washingtonului, care le-a impus sancțiuni, magnatul rus al aluminiului, Oleg Deripaska, șeful băncii publice publice VTB, Andrei Kostin, și proprietarul societății de investiții Renova, Viktor Vekselberg, au fost îndepărtați de la viitorul Forum organizat la sfârșitul lui ianuarie în luxoasa stațiune de schi Davos (estul Elveției).

În condițiile în care măsura viza trei apropiați ai președintelui Vladimir Putin, premierul Dmitri Medvedev a amenințat luna trecută cu boicotarea ediției 2019.

Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat decizia WEF.

"Salutăm faptul că Forumul Economic de la Davos și liderii săi au înțeles poziția noastră potrivit căreia este inadmisibil să practici o atitudine selectivă față de oamenii noștri de afaceri", a declarat acesta.

Directorul general al WEF a subliniat că, în cazul participării unor "indivizi vizați de sancțiuni" în delegația rusă, "au fost luate toate măsurile necesare pentru a ne asigura că prezența lor va fi în conformitate totală cu condițiile judiciare în curs".

Întrebat despre o eventuală interdicție ordonată oamenilor de afaceri ruși sancționați de a contacta cetățeni americani la Davos, Dmitri Peskov a răspuns că "este foarte ușor să compensezi contactele cu oameni de afaceri americani prin cele cu oameni de afaceri din alte țări".

Forumul de la Davos va avea loc în perioada 21 - 25 ianuarie.