Autorităţile italiene vor inaugura oficial sâmbătă şantierul podului de la Genova care s-a prăbuşit parţial în august, costul lucărilor de demolare şi excavare fiind estimat la 19 milioane de euro, a informat un decret semnat vineri, potrivit AFP, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un consorţiu de cinci firme italiene se va ocupa de acest şantier, a precizat un comunicat al Ministerului italian al Infrastructurii şi Transporturilor.

"Este un moment important pentru întreaga ţară", a comentat vineri ministrul infrastructurii şi transporturilor, Danilo Toninelli, recunoscând, în acelaşi timp, că "provocarea reconstrucţiei rapide a podului cu siguranţă nu este simplă".

Un pod nou a fost promis pentru toamna anului 2019.

La 14 august, prăbuşirea viaductului Morandi, care lega oraşul Genova şi portul său de autostrăzi spre alte oraşe italiene şi spre Franţa, a făcut 43 de moţi şi zeci de răniţi.