Consiliul de Securitate al ONU a prelungit joi cu un an autorizarea pentru ajutorul umanitar dincolo de frontiere şi de liniile frontului în Siria, în pofida reticenţelor Rusiei, care a cerut în zadar în timpul negocierilor o prelungire limitată la şase luni, relatează AFP, citat de Agerpres.

Razboi in SiriaFoto: Captura YouTube

Această autorizaţie expira la 10 ianuarie. Rezoluţia a fost adoptată cu votul a 13 din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, după ce Rusia şi China s-au abţinut.

Prelungirea cu un an a autorizaţiei ONU a avut susţinerea majorităţii membrilor, în special al SUA, din cauza imenselor nevoi de ajutor umanitar din Siria.

Potrivit ONU, circa 4,3 milioane de persoane care au nevoie de ajutor trăiesc în zone necontrolate de guvern. Printre acestea se află aproape trei milioane de persoane la care nu se poate ajunge decât prin operaţiuni transfrontaliere, relevă ONU.

În timpul negocierilor, Rusia a denunţat zborurile cu asistenţă umanitară la Idleb, în zonele controlate de "grupul terorist Jabhat al-Nosra şi de sateliţii săi". "Aceste grupuri vând apoi acest ajutor umanitar de-a lungul liniei frontului", a precizat adjunctul ambasadorului rus la ONU, Dmitri Polianski.

De doi ani, Rusia se arată reticentă faţă de ajutorul umanitar transfrontalier, considerând că încalcă suveranitatea Siriei, care a reluat în acest an controlul asupra mai multor regiuni.

Autorizarea ONU le permite în principiu organizaţiilor umanitare să ocolească o eventuală opoziţie a regimului sau a rebelilor pentru a transporta alimente sau a acorda îngrijiri medicale civililor. Pentru trecerea frontierelor, este necesară o simplă notificare a guvernului.

SUA consideră că nu există o alternativă credibilă la acest dispozitiv pentru a ajunge la populaţie. În cadrul discuţiilor, Washingtonul a acuzat regimul că-şi distribuie ajutorul în mod inegal, în special în detrimentul comunităţilor considerate ca fiind neloiale faţă de regim în timpul războiului.

Prima rezoluţie privind ajutorul transfrontalier a fost adoptată în unanimitate în 2014. În urmă cu un an, ea a fost aprobată doar cu 12 din 15 voturi în Consiliul de Securitate, Rusia, China şi Bolivia abţinându-se.