Votul pentru Brexit va avea loc în intervalul 7 ianuarie - 21 ianuarie
Votul va avea loc după reluarea sesiunii parlamentare, prevăzută în 7 ianuarie, și înainte de data limită de 21 ianuarie precedent fixată de executiv.
Mai mulți deputați cereau ca acest vot să aibă loc săptămâna viitoare, înainte de vacanța parlamentară pentru sărbătorile de sfârșit de an începând cu 21 decembrie, dar acest lucru nu este prevăzut pe agenda publică difuzată de Twitter de ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Andrea Leadsom.
În fața perspectivei unui usturător eșec, premierul conservator Theresa May anunțase luni, în ultima clipă, amânarea votului prevăzut a doua zi în Camera Comunelor.
Acordul este criticat atât de "Brexiters", care se tem de o legare permanentă a Regatului de UE, cât și de eurofili, care speră încă să răstoarne rezultatul referendumului.
May va participa joi și vineri la un summit european în care va încerca să obțină concesii din partea partenerilor europeni.
Ea dorește în special să se asigure de caracterul temporar al "plasei de siguranță", un dispozitiv care prevede ca ultim recurs menținerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE, pentru a evita revenirea la o graniță fizică în insula Irlandei.

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II