Premierul britanic Theresa May a promis la scurt timp după obţinerea sprijinului din partea membrilor propriului partid în privinţa acordului de Brexit că va continua să lucreze pentru a duce la bun sfârşit "ceea ce oamenii au votat", relatează BBC, citat deMediafax.

Theresa MayFoto: Agerpres/AP

May a declarat că are o "nouă misiune- oferindu-le oamenilor Brexitul pentru care au votat, reunind țara și construind un stat care să funcționeze cu adevărat pentru toată lumea".

Ea a afirmat că a ascultat preocupările deputaților care au votat împotriva ei și care ar fi luptat pentru schimbarea acordului său privind Brexitul la summitul UE de joi.

Potrivit rezultatelor oficiale, Theresa May a obţinut 200 de voturi pentru şi 117 împotrivă, astfel că rămâne lider al Partidului Conservator (centru-dreapta) şi prim-ministru al Marii Britanii.

Theresa May este acum imună faţă de orice încercare de schimbare a leadershipului politic timp de cel puţin un an.

Votul de încredere a fost declanșat de 48 de parlamentari, supărați de politica sa legată de Brexit, despre care au spus că trădează rezultatul referendumului din 2016.

Jacob Rees-Mogg, care a cerut votul de încredere, a declarat că este un "rezultat teribil pentru prim-ministru" și a invitat-o să demisioneze.

Andrew Bridgen, care a votat de asemenea împotrivă, a declarat că "a fost o oportunitate imensă pentru a relua negocierile cu Brexit cu un nou prim-ministru" și există riscul de "impas" în Parlament.

Dar fostul ministru de stat Damian Green a declarat că este o victorie "decisivă" pentru May care ar trebui să îi permită "să meargă mai departe și să continue munca".