Majoritatea membrilor Partidului Conservator îşi menţin încrederea în premierul Marii Britanii, Theresa May, arată rezultatele votului desfăşurat miercuri seară. Premierul a primit 200 de voturi pentru si 117 împotrivă și rămâne liderul conservatorilor și șef al guvernului, dar votul nu este unul de natură să-i asigure liniștea lui May, spune BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Înainte de începerea votului, May a declarat că se va retrage din funcții înainte de alegerile legislative din 2022.

”A spus că nu intenționează să conducă (campania) pentru alegerile din 2022”, a spus parlamentarul în fața reporterilor.

Rezultatul votului riscă să amplifice clivajul în Partidul Conservator, în contextul Acordului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în martie 2019. Acordul pe tema Brexit riscă să fie respins de Camera Comunelor, iar, în cazul în care ar fi aprobat, Guvernul conservator riscă să piardă majoritatea parlamentară din cauza eventualei retrageri a susţinerii de către formaţiunea nord-irlandeză Partidul Democrat Unionist (DUP). Situaţia ar putea conduce la alegeri anticipate, la amânarea ieşirii Marii Britanii din UE, la un nou referendum şi chiar la anularea deciziei privind Brexit, potrivit Mediafax.

Uniunea Europeană a semnalat că nu va accepta renegocierea Acordul semnat cu Marea Britanie pe tema Brexit. Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în "serii de negocieri repetate" în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.

Theresa May a amânat deja votul parlamentar pe tema Acordului Brexit, de teama unui eşec.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Cinci membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a exprimat regret că unii membri ai Cabinetului de la Londra au demisionat, însă a subliniat că este determinată să obţină aprobarea acordului.