Nicio explicație nu a fost avansată pentru a motiva aceasta revizuire a bilanțului. Un procuror francez spune că, potrivit martorilor, atacatorul a strigat „Allahu Akbar”
Potrivit unor surse apropiate anchetei, 420 de polițiști și 200 de jandarmi sunt mobilizați.
Atacatorul, care a stat de mai multe ori în închisoare pentru delicte de drept comun, a schimbat mai multe focuri cu forțele de securitate și a reușit să fugă.
Purtătorul de cuvânt al statului major al armelor, colonelul Patrik Steiger, a revenit asupra declarațiilor de ieri seară, precizând că niciun militar nu a fost rănit.
"S-a întâmplat în jurul orei 20,00 atunci când un grup Sentinelle în patrulare, alertat de tiruri, s-a îndreptat în direcția pieței Kléber (în centrul orașului Strasbourg) și aproape a dat nas în nas cu atacatorul, pe o stradă adiacentă", a povestit Steiger. În acel moment, cei doi soldați din fruntea grupului au ripostat, ceea ce a provocat fuga atacatorului, a adăugat acesta.
Centrului orașului a fost închis o mare parte a nopții dar măsurile au fost anulate în jurul orei 02,30 dimineața. Toate manifestările sunt interzise miercuri în capitala Alsaciei.
Omul e cautat, deci poza lui e normal sa fie publica (si chiar este publica), dar HN probabil nu doreste sa ne arate magrebianul, ca sa nu facem comentarii nasoale. Cata grija, cata corectitudine politica!
Muslimi au îmbogățit cultura Europei, întreabă pe Merkel și Micron !