Mii de studenți albanezi au participat marți la Tirana la cel mai mare protest de la începutul manifestațiilor lor, săptămâna trecută, pentru a cere reducerea taxelor de școlarizare, mulți dintre ei avertizând asupra riscului de "radicalizare", scrie AFP.

Proteste in TiranaFoto: Captura YouTube

Demarată în urmă cu o săptămână, aceasta mobilizare a studenților este inedită în universități de la manifestațiile din 1990 împotriva regimului comunist, scrie presa locală.

"Revendicările noastre nu sunt negociabile, guvernul trebuie să le accepte, dacă nu, vom radicaliza mișcarea noastră", a declarat Ilir Curri, un student de 21 de ani, de la universitatea din Shkodra (nord).

Sprijiniți de câteva sute de liceeni, studenții au manifestat în special în fața ministerului Educației, unde au aruncat cu ouă și au încercat să ardă drapelele principalelor trei partide politice, Partidul Socialist (la putere), Partidul Democratic (dreapta) și Mișcarea Socială de Integrare (MSI, centru).

"Reduceți taxele!", "Vrem să muncim, vrem educație!", "Suntem uniți, politica vrea să ne divizeze!", au scandat protestatarii, mulți dintre ei purtând drapele albaneze și europene.

Inițial, aceștia intenționau să protesteze împotriva examenelor restanță, măsură la care guvernul a renunțat rapid.

Dar revendicările au sporit: reducerea taxelor de școlarizare, creșterea bugetului Educației, o mai bună reprezentare în universități, lupta împotriva corupției corpului profesoral pentru obținerea unei diplome etc.

"Protestul nostru nu este politic, revendicările nu sunt decât economice", spune Arben Mali, student la economie în Vlora (sud).

Studenții au refuzat ofertele de dialog ale premierului Edi Rama.

"Nu vom desemna reprezentanți, toți suntem reprezentanți, premierul (...) ni se poate alătura pentru a discuta aici problemele noastre", a strigat, în uralele studenților, Aida Ceka, 22 de ani.

Ziaristul și analistul politic Lufti Dervishi vede în aceste proteste "semnul că furia este în a noua lună de creștere și se poate transforma în mișcare împotriva aroganței și indiferenței puterii în fața realităților sociale".

În universitățile publice, care au circa 110.000 studenți, taxele de școlarizare variază între 160 și 2.560 euro, o sumă importantă în această țară săracă în care salariul mediu este de circa 350 de euro.

Bugetul Educației nu este decât de 3,3% din PIB-ul uneia dintre cele mai sărace țări din Europa. Un tânăr din trei este șomer (față de 14% la nivel național), o situație care hrănește un exod masiv.