Autoritățile americane au arestat luni 32 de persoane care participau la o demonstrație organizată de o grupare religioasă în San Diego, California, la granița cu Mexicul, şi care susțineau drepturile solicitanților de azil din America Centrală, relatează Associated Press, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră, Eduardo Olmos, a declarat că 31 de persoane au fost arestate pentru încălcarea frontierei de stat de către Serviciul Federal de Protecție, iar o alta a fost arestată de către poliția de frontieră pentru agresarea unui agent.

Peste 300 de persoane şi mai mulți lideri ai bisericilor, moscheilor, sinagogilor și comunităților indigene, au participat la demonstrația care a avut loc în Parcul de Stat din San Diego, care se învecinează cu oraşul mexican Tijuana.

Un fotograf al agenţiei Associated Press a observat cum o mulţime de oameni au fost încătușați după ce li s-a spus de către agenți să se întoarcă de la un zid pe care poliţia de frontieră îl numește "o zonă de control".

Gruparea relogooasă, care a organizat demonstrația, a precizat că 30 de oameni au fost opriți de agenți în echipament de război și au fost luați în custodie în timp ce încercau să ajungă lângă zid pentru o ceremonie de binecuvântare.