Intrăm într-o nouă eră a autocraţiei. Trăsăturile ei au prea puţină asemănare cu metodele represive ale despotismului din secolul al XX-lea. Ţările care au reprezentat odată triumful libertăţii utilizează acum structurile democratice ca instrumente ale opresiunii. Washington Post relatează despre bătălia în curs din Polonia, Ungaria, România şi Republica Cehă, unde liderii încearcă să consolideze controlul, iar cetăţenii luptă, citează Rador.

Liviu DragneaFoto: Captura Facebook

Poliţia a venit în liniştea unei duminici de februarie, în sud-vestul Poloniei, bătând la uşa unui erou naţional care a devenit din nou un om căutat. Era o vreme când Wladyslaw Frasyniuk ar fi fugit. Ca băiatul cel rău, îndrăzneţ şi ireverenţios al Solidarităţii, mişcarea subterană pro-democratică din Polonia, el a trăit ca un fugar de strânsoarea sufocantă a serviciilor de securitate ale statului comunist, sărind din trenuri, fugind peste acoperişuri şi gonind pe motociclete. Dar asta a fost cu mult timp în urmă. Atunci, regimul autoritar cu care lupta s-a prăbuşit, declanşând o nouă eră a libertăţii, în 1989. Înainte ca alegerile din 2015 să aducă un guvern hotărât să folosească libertăţile şi puterile unui stat democratic modern pentru a elimina instituţiile independente. Înainte ca Frasyniuk să înţeleagă că istoria nu merge într-o singură direcţie. Tot ceea ce a realizat generaţia mea", a spus Frasiniuk, un revoluţionar la vârsta de 20 de ani, care a devenit din nou disident la 60 de ani, "a făcut să fie mai uşor pentru ca acest guvern să-şi consolideze controlul". Autocraţia se întoarce, strcurându-se în părţi ale lumii unde părea cândva că a fost învinsă.

Dar este o versiune mai stilizată, mai subtilă şi, în cele din urmă, mai sofisticată decât predecesoarele sale autoritare, transformând structurile şi principiile democratice în instrumente de opresiune şi de control statal. Este, de asemenea, poate, mult mai puternică şi mai durabilă decât autocraţiile vechi. După decenii de extindere constantă a drepturilor şi libertăţilor, câinele de pază Freedom House a înregistrat constatat schimbări marcante, ponderea naţiunilor numite "libere" scăzând din 2007.

Ţări din fiecare regiune a lumii au suferit regrese în domenii precum alegerile libere şi corecte, independenţa presei, drepturile minorităţilor şi statul de drept. În timp ce americanii îşi fac griji în privinţa sănătăţii propriei democraţii, lecţia din străinătate este că declinul poate veni rapid. A venit în Europa Centrală şi de Est, o regiune care, acum trei decenii, a fost avangarda ultimului mare act al secolului XX: triumful democraţiei liberale asupra dictaturii din spatele Cortinei de Fier. Cu avântul unor tineri activişti precum Frasiniuk, Polonia şi vecinii săi au marcat presupusul sfârşit al istoriei. Astăzi, regiunea se află în prima linie a mersului istoriei în sens invers.

Societatea democratică pentru care a luptat Frasyniuk este în retragere, în timp ce un nou tip de autocraţi avansează. "Nu este autocraţie. Este neo-autocraţie", a spus Cristian Pârvulescu, decanul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din România, ţară care, se tem criticii, se îndepărtează de statul de drept. "Nu este democraţie. Este post-democraţie". Unele guverne din regiune, cum ar fi în Ungaria, se află deja pe drumul spre guvernarea unui singur partid pe termen nedeterminat. Liderii din alte ţări, cum ar fi Republica Cehă, par să aspire doar la acest tip de autoritate absolută. Dar oriunde apar semne de autocraţie, un lucru este adevărat: ele nu seamănă prea mult cu metodele evident represive atât de familiare din manualele şcolare care istorisesc cronologic despre despotismul secolului al XX-lea. Nu există soldaţi scoşi pe străzi sau cultul personalităţii în jurul marelui lider.

Opozanţii şi jurnaliştii vorbesc deschis şi tare, în general, fără teamă de persecuţie. În loc să construiască ziduri pentru a-şi păstra propriul popor între ele, guvernele construiesc garduri de înaltă tehnologie pentru a ţine în afară presupuşii duşmani. În loc de izolare economică şi penurie, curge un flux de investiţii străine.

Şi totuşi, politicienii şi partidele de guvernământ au reuşit să-şi consolideze puterea într-un grad nemaivăzut din era comunistă. Instituţii presupuse a fi independente - inclusiv instanţele şi parchetele - au devenit instrumente de control politic. Ziarele şi posturile de televiziune sunt cumpărate de manageri de afaceri prietenoşi şi promovează supuse linia guvernului. Alegerile au loc încă, dar ele sunt folosite ca o justificare pentru ca majoritatea să-şi impună voinţa, mai degrabă decât ca o şansă ca minoritatea să aibă un cuvânt de spus. "În toate privinţele, seamănă cu Europa. Dar, de fapt, nu ai libertăţile care fac din Europa ceea ce este", a spus Michael Ignatieff, un expert canadian în drepturile omului şi preşedinte al Universităţii Central Europene de la Budapesta (CEU). "Este o nouă 'tehnologie' politică". Universitatea a fost victima acestei inovaţii. Considerată un inamic politic pentru că a fost fondată de filantropul liberal George Soros, mult apreciata instituţie a fost o ţintă de vârf a primului ministru maghiar Viktor Orbán. El a denunţat CEU în discursuri, iar guvernul său a adoptat o legislaţie menită să facă dificilă, dacă nu chiar imposibilă, funcţionarea şcolii cu acreditare americană.

Dar, în conformitate cu noul stil, Orban a evitat închiderea totală a universităţii - şi furtuna de condamnare care ar fi urmat după o astfel de mişcare. În schimb, el a lăsat CEU să rătăcească în ceaţă timp de aproape doi ani şi a lăsat chiar el o vagă umbră de negare atunci când aceasta a optat pentru retragerea în exil, în această lună. Ambasadorul SUA în Ungaria, David B. Cornstein, a folosit această ambiguitate pentru a da vina pe Soros, nu pe Orbán, pentru plecare. Orban, considerat autorul noului model autocratic al regiunii, s-a lăudat cu dorinţa sa de a înlocui noţiunile demodate ale democraţiei liberale cu "democraţia iliberală". Alţii care sunt acuzaţi de a-şi fi îndepărtat ţările de la libertăţile fundamentale, neagă acuzaţia şi susţin că în Europa secolului 21 aşa ceva nu se poate face. "Există un principiu al ireversibilităţii. Odată ce atingi un anumit standard al democraţiei şi al drepturilor omului, nu mai poţi da înapoi", a declarat ministrul român al Justiţiei, Tudorel Toader. El a vorbit într-un interviu din biroul său de peste drum de "Casa Poporului", un monument de marmură din anii 1980 al megalomaniei dictatoriale - şi acum sediul Parlamentului României.

În acest an, Toader a forţat xdemiterea unui procuror angrenat în lupta anticorupţie, care a investigat oficialii de top ai guvernului. El a ajutat, de asemenea, la promovarea legislaţiei despre care autorităţi independente au spus că va limita sever puterea altor procurori de a-i trage la răspundere pe cei aflaţi la putere. Dar autocraţia? Nu prea, spune el. "Oamenii au libertatea de a alege unde să călătorească, unde să trăiască, unde să lucreze. Acestea sunt lucruri la care oamenii nici nu cutezau să viseze în timpul comunismului", a spus fostul profesor de drept, care este văzut acum de către critici ca un duşman înveterat al statului de drept. "Orice român poate să ia avionul şi să meargă să vadă Statuia Libertăţii. Nu-l poţi întoarce înapoi". Asta îl îngrijorează pe Frasyniuk. A stat patru ani într-o închisoare comunistă - şi a îndurat bătăi frecvente de la gardieni - pentru că dorea ca polonezii săi să cunoască libertăţile democraţiei. Dar, în ultimii trei ani, de când partidul Lege şi Dreptate a câştigat alegerile, a văzut cum guvernul foloseşte libertăţile pentru care el a luptat pentru a-şi întări controlul.

Victoria în alegeri a devenit un pretext pentru preluarea instituţiilor anterior independente. Apartenenţa ţării la Uniunea Europeană a fost transformată într-un scut împotriva acuzaţiilor de opresiune şi într-un pretext pentru îndelungata dorinţă de suveranitate a Poloniei. Integrarea sa în economia globală - şi creşterea rapidă care a venit cu ea - pune bani în buzunarele oamenilor, dominând asupra preocupărilor abstracte despre statul de drept. Frasyniuk a devenit un om de afaceri de succes după căderea comunismului. Dar ascensiunea partidului Lege şi Dreptate l-a readus pe stradă. Un protest antiguvernamental din iunie 2017 a condus la o scurtă încăierare cu poliţia şi la o anchetă la care a refuzat să coopereze. Asta a fost suficient pentru a aduce poliţia la uşa sa, în februarie - deşi tacticile sunt mai puţin bazate pe forţa brută izbitoare din vremurile apuse. "Autorităţile obişnuiau să trateze într-o manieră serioasă oamenii ca mine", a spus Frasyniuk, cu o notă de dezgust în voce, cu o lucire aprigă în ochii lui albaştri. "Sparg uşi şi te aruncă la pământ". Dacă stilul e nou, rezultatul e familiar. Frasyniuk a fost încătuşat cu mâinile la spate şi săltat, o revenire la un moment în care avea "carnet de membru de vază" la secţia de poliţie locală. "Sunt o dovadă", a spus el, "că se poate obţine un ciclu istoric complet într-o singură viaţă". Încă în formă, dar având 64 de ani, el este din nou în fruntea luptei pentru libertate. Dar, de data aceasta, fără curajul orb al tinereţii. Ştie că autocraţii sunt în avantaj.

În Polonia, câştigătorul ia totul

Jaroslaw Kaczynski, 69 de ani. Preşedintele Partidului Lege şi Dreptate. La putere între 2005 - 2007, şi din 2015 încoace. Avocat şi ajutor, pe vremuri, al liderului Solidarităţii, Lech Walesa, el vrea să readucă Polonia la rădăcinile sale catolice conservatoare. Mişcări spre autocraţie - guvwernul a preluat controlul asupra sistemului judiciar, a politizat presa publică şi a făcut campanie împotriva ONG-urilor.

Aproape în fiecare zi în acest an, Malgorzata Gersdorf a îmbrăcat roba puternică şi a venit la Curtea Supremă a Poloniei, o clădire modernă de sticlă, încadrată de coloane cu aspect de cupru, gravate cu balanţa justiţiei, la Varşovia. Colegii ei judecători o recunosc ca lider al Curţii. Lucrează la nivelul superior al justiţiei. Dar guvernul a pensionat-o în iulie. "Este o diferenţă de interpretare", a spus Gersdorf în această toamnă, în timpul unui interviu, în biroul ei, unde bate un frumos ceas veechi. "Interpretarea mea se bazează pe Constituţie". Cuvântul polonez - Konstytucja - atârnă la colierul ei, cu litere negre şi albe, ca un scut. Dar se îndoieşte de capacitatea lor de a o proteja. Partidul de dreapta, populist, Lege şi Justiţie, a urmat o cale de a reface instanţele poloneze, susţinând că ultimele vestigii ale erei comuniste trebuie să fie curăţate - chiar dacă judecătorii vechi au fost supuşi deja unui riguros proces de verificare.

Curând după ce a câştigat alegerile din 2015, partidul a preluat în mod efectiv Tribunalul Constituţional, umplând instanţa cu judecători prietenoşi. Apoi a trecut la Consiliul Naţional al Justiţiei, dându-şi cuvântul final asupra unui organism care, în calitate de arbitru al independenţei judiciare în Polonia, era relativ liber de influenţa politică. În cele din urmă, a avut drept ţintă Curtea Supremă. Constituţional, mandatul lui Gersdorf în funcţia de şef peste justiţie durează până în 2020. Dar guvernul a încercat să îi forţeze pe ea şi zeci de colegi ai ei de la Curtea Supremă să se pensioneze anticipat. A încercat să îi înlocuiască - şi să umple zeci de locuri nou create - într-un proces care a fost boicotat de aproape toţi judecătorii naţiunii şi denunţat de autorităţile europene.

"A fost complet diferit de ceea ce le predai studenţilor despre lege", a spus Gersdorf, profesoară, înainte să devină judecător. "La început, am fost total bulversaţi, ne-am îmbolnăvit. Acum suntem obişnuiţi cu asta. Acum nu mai spunem 'Ei nu pot face asta', pentru că, de fapt, ei pot face orice". Pentru susţinătorii Partidului Lege şi Justiţie - şi alţii din regiune care flutură voinţa poporului ca pe o armă - aceasta este modul în care trebuie să funcţioneze democraţia. Învingătorul ia prada de război. Şi asta nu include numai controlul instanţelor, ci şi al al Constituţiei, al parchetelor, al mijloacelor publice de informare, al serviciilor de informaţii, al serviciilor civile şi al altor constrângeri, presupuse a fi independente, asupra puterii executive.

Guvernul Ungariei a pornit împotriva organizaţiilor societăţii civile, justificând faptul că ONG-urile care au ajutat refugiaţii nu au fost niciodată alese pentru nimic. În această viziune, apărătorii judecătorilor, birocraţilor sau organizaţiilor nonprofit blochează dorinţele majorităţii şi folosesc poziţii aparent principiale, pentru a-şi masca nemulţumirea de a fi învinşi în alegeri. "Uneori câştigi, alteori pierzi", a spus Malgorzata Zuk, activistă de partid şi deputat la Varşovia. "Din păcate, există unii oameni care nu acceptă niciodată rezultatele".

Dar pentru Gersdorf, asta este o perversiune a democraţiei - o interpretare greşită în mod deliberat a controlului asupra puterii politice şi a autorităţii supreme a Constituţiei. "Este o direcţie foarte periculoasă", a spus ea, care în cele din urmă duce la "distrugerea sistemului judiciar polonez". Guvernul nu a încercat să o împiedice să vină la lucru, ştiind probabil că acest lucru ar provoca un conflict. Dar, odată cu diminuarea protestelor şi a opţiunilor de oprire a preluării de către guvern aparent la final, Gersdorf a acceptat totuşi că, în curând, va fi înlăturată. Apoi, ceva neaşteptat: o hotărâre din octombrie a Curţii Europene de Justiţie a blocat temporar pensionările forţate. Alegerile locale, între timp, au împins partidul de guvernământ înapoi. La sfârşitul lunii trecute, guvernul a dat înapoi, introducând şi adoptând într-o singură zi o lege care le va permite lui Gersdorf şi colegilor săi să îşi păstreze slujbele. Speranţele lui Gersdorf au fost justificate - cel puţin pentru moment. "În general, societatea poloneză iubeşte libertatea", a spus ea. "Se va revolta".

Europa autorizează Ungaria

Premierul Viktor Orbán, 55 de ani, partidul Fidesz, la putere între 1998 — 2002, şi din 2010 —. Fost disident anticomunist, populistul de dreapta a fost descris ca ‘un erou’ de fostul 'guru' al preşedintelui Trump, Steve Bannon. Mişcări spre autocraţie - guvernul a preluat controlul asupra parchetelor şi a altor instituţii presupuse a fi independente, a consolidat controlul asupra mediei publice şi private şi a incriminat ajutorul acordat refugiaţilor.

Când doi dansatori de frunte ai faimoasei companii Bolşoi Ballet au hotărât să fugă din ţară, în timpul unui turneu în SUA, în 1979, scăparea lor paznicii sovietici, într-o sală plină din Los Angeles, a necesitat o coregrafie îndrăzneaţă, bine sincronizată şi noroc. Când Balazs Kádár, un dansator în vârstă de 26 de ani, a decis în această vară că s-a săturat de guvernul represiv al Ungariei, a vizitat un birou de locuri de muncă şi i s-a spus că ar putea avea un loc de muncă în Germania, până luni. Şi-a anulat contractul de închiriere şi şi-a vândut maşina. Şi-a luat rămas-bun, în lacrimi, de la mama sa, şi a făcut două valize. Apoi, el şi prietena lui au apelat la un serviciu de partajare a călătoriei şi au pornit pe autostradă, spre o nouă viaţă. "Unii prieteni au spus că nu ar trebui să părăsesc Ungaria - că ar trebui să rămân aici şi să lupt, dacă vreau să fie diferit", a spus Kádár, care este înalt, cu alura lui Justin Bieber. "Dar acesta este cel mai simplu mod. Să laşi totul şi să o iei de la capăt".

Normele privind libera circulaţie în UE au fost menite să maximizeze flexibilitatea pe piaţa forţei de muncă, oferind lucrătorilor şansa de a se deplasa oriunde pe continent, în căutarea unui loc de muncă. Dar au dat şi unor autocraţi ca Orban o supapă de siguranţă utilă. Oricine este nemulţumit de guvernul său poate să plece, fără să îi stea în cale măcar un control al paşapoartelor, în exilul auto-impus. De când prim-ministrul a venit la putere, în 2010, sute de mii de oameni au părăsit ţara, într-una dintre cele mai mari migraţii din istoria recentă a Ungariei. Şi, deşi mulţi au fost motivaţi de salarii mai mari în altă parte, factorii politici au atârnat greu şi ei. "Problema nu sunt numai salariile", a declarat Agnes Hars, cercetător principal la Institutul Kopint-Tárki pentru Cercetare Economică, din Budapesta. "Este întregul mediu care face ca oamenii să fie deprimaţi".

Cei care au plecat sunt în mare parte tineri, ambiţioşi şi educaţi. Aceasta nu este o problemă pentru Orban, care îşi asigură sprijinul din segmentele mai puţin educate, mai sărace şi mai în vârstă ale societăţii. Dar este o criză pentru oricine încearcă să organizeze opoziţia faţă de conducerea sa. "Nu există niciun protest în Ungaria, deoarece oamenii pot emigra, în schimb", a spus Hars. Nu sunt doar persoane individuale. În această vară, Fundaţia pentru o Societate Deschisă finanţată de Soros - care pledează pentru o presă liberă şi pentru protecţia minorităţilor - s-a mutat la Berlin, pe fondul unui atac din partea guvernului. Universitatea Central Europeană se îndreaptă spre Viena. Kadar a decis să se mute, după ce alegerile din primăvară au confirmat victoria lui Orban, a treia la rând, dându-i o supermajoritate parlamentară. Kadar nu a simţit că ar putea rămâne într-o ţară în care guvernul este atât de ostil faţă de drepturile homosexualilor, atât de dispreţuitor faţă de arte sau atât de supus în faţa unui singur om şi aliaţilor lui. "Acum ştim că lucrurile nu se vor schimba niciodată", a spus Kadar, un dansator clasic, care a acceptat un loc de munca la un depozit din sud-vestul Germaniei.

În vreme ce libertatea de mişcare îndepărtează posibilii opozanţi, subvenţiile UE umplu buzunarele apropiaţiloer favoriţi ai guvernului. Şi comerţul liber pe tot cuprinsul blocului dă Ungariei acel tip de aliaţi puternici, la care guvernele comuniste din trecut nu ar fi putut visa vreodată. Când BMW a căutat un loc pentru a-şi construi prima fabrică europeană, în mai mult de un deceniu, a ales Debreţin, un oraş curat, cu 200.000 de locuitori, din câmpia ungară din est. În mijlocul câmpurilor de porumb şi de grâu, se va ridica o fabrică de miliarde de euro, care va transforma în continuare o răstoacă postcomunistă, care a devenit un centru al puterii industriale germane, cu zboruri zilnice non-stop către München.

Politicienii de pe continent îl denunţă periodic pe Orbán ca fiind o pată pe obrazul democraţiei europene. Şi Orban frecvent critică UE pentru amestecul ei. Dar între giganţii corporativi europeni şi Orbán există o poveste de iubire low-cost. "Aşteptările în afaceri sunt la un nivel record", a declarat purtătorul de cuvânt al Camerei de Industrie şi Comerţ Germano-Ungară, Dirk Wölfer. Potrivit lui Orbán, "climatul investiţional se îmbunătăţeşte constant", cu o rată a impozitului pe profit "imbatabilă". El a negat preocupările legate de drepturile omului sau de statul de drept şi a descris încercările din partea UE de a cere socoteală Ungariei, drept o "iritare a comunităţii de afaceri". "La un moment dat, companiile le pot spune politicienilor să se calmeze", a declarat Laszlo Posan, membru al partidului lui Orbán, care reprezintă Debreţin în Parlamentul ungar. "Companiile se simt bine în Ungaria. Ele nu îi lasă pe politicienii să deraieze de la realitate".

România distribuie bogăţia

Liviu Dragnea, 56 de ani, liderul Partidului Social Democrat, la putere din 2016. Un bogat om de afaceri, Dragnea a fost condamnat pentru fraudă electorală şi acuzaţii de corupţie. Mişcări spre autocraţie - guvernul a forţat demiterea unor procurori de top şi a încercat modificări juridice care, spun criticii, ar putea îngreuna activitatea organismelor de monitorizare anti-corupţie.

Vladimir Ciobotaru şi soţia sa au salutat venirea pe lume a unui băieţel, săptămâna trecută. Ei au de mulţumit guvernului român. Ciobotaru este chirurg, lucru care, până de curând, însemna că avea un salariu care nu era nici pe departe aproape de salariul minim dintr-o naţiune din Europa Occidentală. Chiar şi la standardele româneşti era mic, echivalentul a mai puţin de 600 de dolari pe lună. El şi soţia lui împărţeau un apartament înghesuit, cu o singură cameră, iar ideea de a începe o familie părea imposibilă. Apoi, guvernul a dublat salariul lui Ciobotaru. Cuplul s-a mutat într-un apartament nou, aerisit. Se gândesc să cumpere o maşină. "Sunt atât de fericit", a spus tânărul de 32 de ani. "Acest lucru mi-a dat siguranţa de a avea un copil". Majorarea salariilor pentru medici - majoritatea angajaţi în sectorul public - a oferit, de asemenea, o măsură de securitate guvernului României.

România este criticată de câinii de pază ca fiind una dintre cele mai corupte ţări din Europa şi denunţată de liderii UE ca o autocraţie-în-devenire. Dar economia sa câştigă forţă - România a înregistrat anul trecut o creştere de 6,9% a PIB - iar guvernul de la Bucureşti a reuşit să îşi menţină popularitatea, în parte prin distribuirea unei mici părţi din bogăţa recent obţinută.

Polonia şi Ungaria s-au bucurat, de asemenea, de o creştere rapidă, de un şomaj scăzut şi, chiar dacă salariul este încă mult sub media continentală, de creşterea salariilor. Cu vistieria plină, Ungaria a dat vouchere pensionarilor şi a introdus granturi pentru proprietarii de case; Polonia a început să plătească familiile pentru a avea mai mulţi copii. Analiştii politici susţin de mult timp că prosperitatea şi creşterea ajută la susţinerea democraţiilor, cu prezenţa unei clase de mijloc robuste care să păzească împotriva unei alunecări spre autoritarism.

Dar aceste guverne europene demonstrează că dividendele economice ale democraţiei pot fi, de asemenea, folosite ca un instrument de întărire a puterii. Banii îi ajută pe lideri să menţină populaţia fericită. De asemenea, le oferă bani lichizi de dat pe proiecte de vanitate, operaţiuni de influenţă şi reţelele de patronaj populate de apropiaţi favorizaţi.

În România, liderul social-democraţilor de guvernământ - un bogat om de afaceri devenit politician, Liviu Dragnea - a fost condamnat de două ori pentru acuzaţiile de corupţie şi fraudă la vot. Pe fondul unor acuzaţii ulterioare de corupţie mai mare, guvernul său a înlăturat procurorul anti-fraudă al naţiunii şi a promovat o legislaţie despre care experţii spun că va ţine la distanţă alţi anchetatori. A pune botniţă organismelor de supraveghere a corupţiei a fost o marcă a creşterii autorităţii executive în alte părţi ale regiunii. "Există un efect de contagiune", a spus Elena Calistru, care conduce grupul civic român Funky Citizens. "Oamenii noştri au văzut că a funcţionat în Polonia şi în Ungaria. Acum încearcă să facă acelaşi lucru".

Şi mulţi români nu par a fi prea deranjaţi. România este încă a doua cea mai săracă ţară din UE, cu segmente mari de populaţie care cu greu îşi duce zilele în mediul rural agrar. Dar în Bucureşti - capitala care a fost amenajată şi reconstruită în stilul sumbru al dictaturii din era comunistă - există acum un strop de ostentaţie: cluburi de dans la modă şi mall-uri moderne care pot rivaliza cu cele din Occident.

Între timp, cea mai mare catedrală ortodoxă din lume se ridică în apropierea centrului oraşului, cu intenţia de a fi încununată cu cel mai mare clopot din Europa. Într-o naţiune religioasă, proiectul majoritar finanţat de guvern a câştigat credibilitate pentru partidul de guvernământ.

Ciobotaru este un susţinător al partidului, chiar dacă puţini din cercul său îi împărtăşesc opiniile. Chirurgul şi soţia lui au avut recent prieteni la cină, în noul lor apartament. S-a discutat despre politică, iar Ciobotaru a argumentat că procurorii ultra-zeloşi - nu politicienii partidului de guvernământ - reprezintă adevărata ameninţare pentru democraţia românească. Oaspeţii au plecat înaintea felului doi.

Primul-ministru deţine mijloace de presă

Premierul Andrej Babis, 64 de ani, partidul ANO, la putere din 2017 —. Al doilea cel mai bogat om din Cehia, Babis a spus că vrea să conducă ţara ca pe o corporaţie. Mişcările spre autocraţie - jurnaliştii spun că sunt sub o presiune crescândă de a nu-l investiga pe premier, care se confruntă cu o serie de acuzaţii de corupţie – inclusiv că şi-a răpit propriul fiu, ca parte a unei acţiuni de acoperire.

Primul ministru Andrej Babis se confrunta cu o revoltă. El a promis că Republica Cehă nu va accepta niciodată nici măcar un singur refugiat, dar în septembrie parlamentarii l-au încolţit să facă o excepţie: nu ar putea ţara să primească 50 de orfani sirieni? Apoi a apărut un material şocant în Lidove Noviny - cel mai vechi ziar al ţării - care părea că îl salvează. Scris de un medic ceh cu o experienţă îndelungată pe front, articolul a susţinut că orfanilor le va fi mai bine exact acolo unde sunt. Singura problemă: medicul şi presupusa sa organizaţie umanitară nu par să existe. Şi articolul a venit la ziar direct de la biroul lui Andrej Babis, care, de asemenea, se întâmplă să fie proprietarul ziarului Lidove Noviny. "S-a dovedit foarte clar că Babis livrează informaţii pentru ziar, care sunt în interesul lui", a spus Petra Prochazkova, care a acoperit războaiele din Cecenia, Afganistan şi mai departe, pentru Lidove Noviny, în decursul unei cariere de 26 de ani - şi care a descoperit înşelăciunea legată de presupus medic. "Ziarul este complice".

În zilele statelor-client sovietice, mass-media era condusă de stat şi controlul Partidului Comunist era total. Astăzi, puterea capitalismului le dă politicienilor o influenţă exagerată asupra presei. În Europa Centrală, ziarele şi posturile de televiziune au fost cumpărate de oligarhii aliaţi cu politicienii partidului de guvernământ. În unele cazuri, oligarhul şi politicianul sunt una şi aceeaşi persoană. Babis, al doilea cel mai bogat om din Cehia, a achiziţionat Lidove Noviny în 2013, exact când îşi lansa a doua carieră în politică. Ziarul fusese favoritul lui Vaclav Havel - dramaturg, disident şi, în cele din urmă, preşedinte - precum şi al altora din elitele cehe. Cumpărarea de către Babis, incluzând un cotidian, un post de televiziune şi un post de radio, l-a transformat pe acesta imediat într-unul dintre cei mai mari baroni din mass-media.

Înainte de a deveni prim-ministru, anul trecut, el a fost forţat să-şi pună toate companiile într-un trust. El a negat că ar exercita influenţă asupra conţinutului editorial, iar editorii ziarului susţin că Babis nu se amestecă. Dar ei susţin, de asemenea, că reporterii se înşală dacă ei consideră că mass-media este diferită de orice altă afacere, în care proprietarul are un interes. "Dacă jurnaliştii îşi dau seama că ziarul este deţinut de compania lui [Babis], Agrofert, la cinci ani după ce a fost cumpărat de Agrofert, ei sunt naivi şi proşti", a spus Jaroslav Plesl, editor al unui alt ziar din imperiul Babis, cotidianul Mlada Fronta Dnes. Prochazkova a spus că ziarul a început treptat să fie ecoul opiniilor naţionaliste şi anti-refugiaţi ale lui Babis. Dar abia după scandalul despre povestea orfanilor sirieni, ea a recunoscut asta. "Mi s-a dat libertatea de a scrie ceea ce mi-am dorit, aşa că am închis ochii la ceea ce se întâmpla", a spus Prochazkova, care a demisionat de atunci.

Jaroslav Kmenta, fost reporter de investigaţie la Mlada Fronta Dnes, nu a aşteptat. El a plecat de la ziar în ziua în care i-a fost vândut lui Babis. El şi fostul editor al ziarului lucrează acum la o mică revistă start-up care produce investigaţii dure - inclusiv cele vizându-l pe prim-ministru. În ultimele luni, a spus Kmenta, a fost chemat în mod repetat pentru a fi interogat de serviciile de securitate. Ei cer să-i cunoască sursele şi îl ameninţă atunci când refuză. Asta, a spus el, este ceva nou în Republica Cehă. "Există o presiune constantă asupra noastră - presiune pentru fiecare material pe care îl scriem", a spus el. Deocamdată, presa cehă este considerată mai liberă decât cea a altor ţări din regiune. Între timp, Babis este mai slab decât omologii săi din Ungaria sau Polonia şi este înghiţit de un scandal de corupţie care îi ameninţă controlul asupra guvernului. Dar cu toate modelele din jurul său pentru consolidarea controlului, Kmenta nu este optimist. Babis este un om inteligent, iar calea către o putere tot mai mare a fost parcursă bine. "Aşteptaţi câţiva ani", a spus Kmenta. "Acesta este doar începutul".

Articol de Griff Witte, The Washington Post (preluare Rador)

Au colaborat de la Wroclaw şi Varşovia în Polonia; Budapesta şi Debreţin în Ungaria; Bucureşti în România; Praga în Cehia - Michael Robinson Chavez, Gergo Saling, Andras Petho, Magdalena Foremska, Ladka Mortkowitz Bauerova, Ioana Burtea.