Sari direct la conținut

UE va studia 'cu atenţie' impactul bugetar al măsurilor anunţate de Macron

HotNews.ro
Macron, Foto: Captura video
Macron, Foto: Captura video

Comisia Europeană monitorizează cu atenţie impactul bugetar al noilor măsuri fiscale care vor fi luate de guvernul francez, a declarat vicepreşedintele executivului comunitar Valdis Dombrovskis, relatează Reuters şi AFP.

„Monitorizăm îndeaproape noile măsuri potenţiale care au fost anunţate, dar nu putem comenta înainte ca ele să fie detaliate corespunzător”, a declarat Valdis Dombrovskis în faţa parlamentarilor europeni, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg.

Remarcile sale au fost făcute în contextul în care preşedintele francez Emmanuel Macron a promis luni seară să reducă contribuţia de asigurări sociale pentru pensionari în luna ianuarie şi să mărească salariul minim, după un val de proteste împotriva lui, potrivit Agerpres.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro