Presa italiană: Liga-M5S, populiştii sărăcesc Italia oamenilor cinstiţi
Încalcă Constituţia şi fac manevre care vor duce la abator, dar ei sunt la adăpost, cu banii plătiţi din plin de noi. Principala cauză e inegalitatea, firul conducător al discursului de bază. O inegaliate despre care Diderot scria în 1754. Dar în loc să elimine răul, aceşti greieri nepăsători agravează boala, frânând dezvoltarea, scăpând de oricine îndrăzneşte să-i critice, blocând marile realizări în numele unui declin ferice care nu e decât o mare prostie.
Declinul într-o societate tot mai interconectată şi globalizată înseamnă marginalizare, criză endemică, o mare divizare a societăţii: pe de o parte, cei care nu au furat statul, ci care l-au ţinut pe picioare prin taxele plătite, iar pe de alta, cei care au păcălit mereu statul. Mă întreb de ce nu ne răzvrătim împotriva acestui regim populist? Să demonstrăm că există o opoziţie puternică şi hotărâtă.
Să promovăm nesupunerea civilă. Dar să nu rămânem inerţi şi să nu ne lăsăm "supţi de vampiri". Nu de cei care promovează xenofobia, rasismul şi sunt susţinuţi de nazişti şi de nostalgicii fascismului; nu de cei care îşi demonstrează incompetenţa şi care vând ţara duşmanilor Europei.

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite