Arabia Saudită refuză să extrădeze în Turcia persoanele suspectate că sunt implicate în asasinarea ziaristului saudit Khashoggi în Istanbul, a afirmat duminică ministrul saudit al Afacerilor externe, Adel al-Jubeir, potrivit AFP.

KhashoggiFoto: Digi24.ro

"Nu ne extrădăm cetățenii", a anunțat Jubeir, într-o conferință de presă.

Turcia a cerut miercuri arestarea a doi apropiați ai prințului moștenitor Mohammed bin Salman, în legătură cu asasinarea ziaristului Jamal Khashoggi în 2 octombrie, în consulatul propriei sale țări din Istanbul.