Ministrul adjunct pentru Brexit, Kwasi Kwarteng, a precizat că votul din Camera Comunelor asupra acordului ieșirii Marii Britanii din UE nu va fi amânat și va avea loc la data stabilită inițial, 11 decembrie, transmite Reuters.

Theresa MayFoto: Flickr/ Tiocfaidh ár lá 1916

Precizarea vine în contextul în care Sunday Times a relatat că votul din Parlament ar putea fi amânat de Theresa May din cauza lipsei sprijinului politic.

”Din câte știu, votul va avea loc marți și vrem să câștigăm acest vot. Avem șanse bune să-l câștigăm”, a spus Kwarteng pentru Sky News.

Presa britanică relatează pe larg tensiunile cu care se confruntă premierul Theresa May care trebuie să obțină sprijinul Parlamentului pentru acord aprobat deja de liderii europeni, în cadrul unui consiliu european extraordinar care a avut loc la finalul lunii noiembrie.

Sunday Times susține că May ar urma să anunțe că pleacă la Bruxelles pentru noi discuții cu oficialii europeni, ceea ce ar putea determina o amânare a votului din Parlament. Totuși, liderii UE au avertizat că nu vor negocia altă variantă a acordului și că Parlamentul de la Londra ar face bine să îl aprobe în forma deja stabilită.