John Kelly, șeful cancelariei lui Trump ar urma să demisioneze. Cei doi nici nu-și mai vorbesc

de DG     HotNews.ro
Vineri, 7 decembrie 2018, 16:14 Actualitate | Internaţional


John Kelly
Foto: Wikipedia
John Kelly ar urma să demisioneze din funcția de șef al cancelariei Casei Albe în următoarele zile, potrivit unor surse citate de CNN.

Aflat în funcție de 17 luni, Kelly și președintele Donald Trump au ajuns la un punct de cotitură în relația lor tensionată. În această vară, președintele Trump l-a rugat să nu demisioneze și să rămână în funcție încă doi ani. Cu toate acestea, tensiunile s-au acutizat astfel încât cei doi au ajuns să nu-și mai vorbească.

Potrivit sursei citate, Trump încearcă deja să-i găsească un înlocuitor în aceste zile, iar printre numele vehiculate este Nick Ayers, în prezent șeful de cabinet al vicepreședintelui Mike Pence.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, într-un interviu pentru Fox News, că nu exclude posibilitatea plecării lui John Kelly, şeful de cabinet de la Casa Albă, adăugând că se gândește să schimbe "trei sau patru sau cinci" oficiali.

În cartea celebrului jurnalist Bob Wooward ”Fear”, lansată în noiembrie, unul dintre cele mai comentate pasaje este cel în care John Kelly este citat spunând despre Trump că este un ”idiot”, iar Casa Albă arată ca spitalul de nebuni.

















810 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version